Cancerul oral apare inițial ca o rană sau o excrescență (tumoră) în cavitatea orală care nu se mai vindecă. Tumorile pot fi localizate la nivelul buzelor, limbii, obrajilor, sinusurilor și gâtului și pot afecta durata de viața a pacienților, dacă sunt diagnosticate în fază avansată.

„Principalele simptome care ar trebui să trezească suspiciuni includ: inflamația, rănile sau orice alte modificări apărute la nivelul buzelor, inflamarea ganglionilor, gingiilor sau altor zone la nivelul cavității bucale, apariția unor formațiuni albe sau roșii în cavitatea bucală, sângerare anormală, simptome neurologice la nivelul gurii, dureri, senzația persistentă de nod în gât, dificultăți la înghițire, pierderea nejustificată în greutate etc. Multe dintre aceste simptome pot fi puse, adesea, de către pacienți, pe seama altor afecțiuni. Tocmai din acest motiv, mai mult de două treimi din cazurile de cancer oral sunt depistate abia atunci când ajung în stadii avansate”, explică Alexandru Georgescu, medic primar Parodontologie. Orice modificare apărută la nivelul cavității bucale, care persistă nejustificat, trebuie să fie motiv de consult medical.

Incidența cancerului oral în rândul adulților tineri a crescut destul de mult, în ultimii ani. Dacă șansele de supraviețuire atunci când este depistat în fază avansată sunt minime, descoperirea bolii în fază inițială crește rata de supraviețuire la peste 80%.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Predispuși, bărbații și fumătorii

Bărbații au un risc de două ori mai mare de a dezvolta acest tip de cancer decât femeile, potrivit American Cancer Society, iar bărbații de peste 50 de ani prezintă cel mai mare risc de a dezvolta afecțiunea. În anul 2014, peste 40.000 de pacienți din SUA au fost diagnosticați cu cancer oral, iar incidența este în creștere la nivel mondial, mai ales în rândul adulților tineri.

Și fumatorii prezintă un risc de șase ori mai mare de a dezvolta cancer oral, comparativ cu nefumătorii. Consumul excesiv de alcool crește, de asemenea, riscul de cancer oral, acesta fiind de șase ori mai frecvent în rândul consumatorilor de alcool decât în cazul persoanelor care nu fac abuz.

Pus sub lampă

Oral Cancer Screening este primul test din România prin care se poate depista cancerul oral în faze incipiente, în doar trei minute petrecute în cabinetul medicului dentist. Fără durere, cu ajutorul lămpii Sapphire Plus Lesion Detection, celulele pre-canceroase și cele canceroase pot fi detectate încă din primul stadiu de boală. Această lampă emite o lumină fluorescentă, care este absorbită diferit de țesuturile sănătoase sau de cele care prezintă leziuni maligne sau pre-maligne.
Cum funcționează? Lampa de detectare a celulelor pre-canceroase la nivel oral Sapphire Plus Lesion Detection are încorporată o cameră digitală, care-i oferă, astfel, medicului stomatolog informații detaliate asupra cavității bucale/statusului dentar al pacientului. Aparatul scanează în profunzime zonele care ar putea fi afectate de cancerul oral (limbă, gât, obraji etc), detectând celulele pre-canceroase sau canceroase, invizibile ochiului uman.
De asemenea, procedura este non-invazivă, fără a exista riscul iradierii, și ar trebuie efectuată cel puțin o dată pe an, ca orice control preventiv. În acest moment, Oral Cancer Screening este cea mai sigură metodă de testare pentru cancerul oral la nivel mondial, iar Dent Estet este prima clinică dentară care a introdus acest test în România.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Sfaturi de prevenire a cancerului oral:

Renunțați la fumat și consumați alcool cu moderație;
Mențineți o dietă echilibrată;
Examinați-vă cavitatea bucală cel puțin o dată pe lună și fiți atenți la erice rană nou-apărută. Consultați medicul stomatolog la fiecare suspiciune;
Efectuați un consult stomatologic de rutină cel puțin o dată pe an. American Cancer Society recomandă efectuarea screeningului oral o dată la trei ani, în cazul persoanelor peste 20 de ani și anual pentru persoanele trecute de 40 de ani. Detecția timpurie a acestei afecțiuni crește reușita tratamentului.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI