Vaccinul AstraZeneca-Universitatea Oxford este considerat lider în cursa mondială de dezvoltare a unui antidot împotriva COVID-19. De altfel, vaccinul celor de la AstraZeneca a fost cel ales de Comisia Europeană pentru a fi distribuit statelor UE, inclusiv României.
Suspendarea testelor afectează șansele de a pune produsul pe piață până la finalul anului, așa cum compania anunțase anterior.
Decizia de a întrerupe testele finale vine după ce unul dintre participanţii la testele din Marea Britanie a dezvoltat o boală “inexplicabilă”. Compania nu a dat detalii despre natura bolii și nici despre starea voluntarului. A precizat însă că acesta se va vindeca.
În acest timp, a fost lansată o investigaţie independentă, care examinează toate datele, înainte ca autorităţile de reglementare să decidă dacă procesul se poate relua.
“În studiile mari, vor apărea mereu astfel de îmbolnăviri întâmplătoare, dar trebuie verificate independent înainte de a continua”, a spus un purtător de cuvânt al Universităţii Oxford.
Aceasta este a doua oară când procesul vaccinului anti-COVID dezvoltat de Oxford este suspendat, mai notează BBC. Astfel de evenimente sunt normale în studiile importante și se întâmplă de fiecare dată când un voluntar este internat în spital, atunci când cauza bolii nu este depistată imediat.
Recomandări
Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte
Testarea vaccinului, denumit AZD1222, se desfășoară, în diferite stadii, în Marea Britanie, SUA, Brazilia, Africa de Sud și India. În total, sunt implicați aproximativ 30.000 de voluntari.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas