Departamentul de control al bolilor a anunţat joi că testul de laborator efectuat pacientului, un european de 66 de ani sosit în Regat pe 14 august, a confirmat că acesta este infectat cu varianta „clada 1b”, relatează Agerpres.

„Departamentul de control al bolilor doreşte să confirme rezultatul unui test de laborator care relevă prezenţa mpox clada 1b la un pacient european”, se arată într-un comunicat, cu precizarea că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va fi informată despre evoluţia situaţiei.

Persoana infectată a fost plasată în carantină la spital.

De asemenea, alte 43 de persoane care au fost în contact apropiat cu pacientul, însă nu au prezentat niciun simptom, vor fi monitorizate timp de 21 de zile.

Orice persoană care se deplasează în Thailanda din 42 de „ţări cu risc” trebuie să se înregistreze şi să fie supusă unui test la sosire.

Urgență de sănătate publică

Recrudescenţa mpox în Republica Democratică Congo (RDC), dar şi în Burundi, Kenya, Rwanda şi Uganda, a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să declare o urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională, cel mai înalt nivel de alertă.

Tulpina clada 1, responsabilă pentru epidemia actuală din Africa, este mortală în 3,6% din cazuri şi este deosebit de periculoasă pentru copii, conform OMS.

Mpox este o boală virală care se transmite de la animal la om, dar se poate transmite şi prin contact fizic strâns. Boala provoacă febră, dureri musculare şi leziuni cutanate.

Suedia este prima ţară non-africană care a înregistrat un caz din subtipul clada 1b pe 15 august.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News