Cronică de film | ”The Lighthouse” e cel mai bun film al anului, dar s-ar putea să-l urăști

„The Lighthouse” e scris și regizat de Robert Eggers, un tip pe care criticii îl venerează. El ne-a oferit „The Witch” în 2015, horror considerat perfect, pe care eu însă nu l-aș recomanda. Mă bucur să spun că noul lui proiect e infinit mai captivant și mai puțin prețios, dar tot nu l-aș recomanda oricui. Vei înțelege imediat de ce.

Conceptul e foarte simplu: doi bărbați acostează pe o insulă, însărcinați să păzească un far. Ucenicul Ephraim (Robert Pattinson) e un tânăr tăcut, secretos, care-și vede de treabă și muncește din greu. Șef îi este Thomas (Willem Dafoe), un bătrân bețiv care adoră să pălăvrăgească, să povestească mituri marinărești și să-l cicălească pe Ephraim.

Urmează patru săptămâni în care cei doi vor lucra, vor bea, se vor ciondăni și-și vor pierde treptat mințile, inconjurați de nimic altceva decât mare învolburată.

Ephraim devine bântuit de viziuni stranii, suprarealiste, în care sirene seducătoare sau pescăruși ostili îi prevestesc o nenorocire. Oare sunt simple coșmaruri? Oare sunt halucinații provocate de dorul de casă? Nici el nu știe, dar cert e că îl vor afecta masiv de la o zi la alta.

Un cocktail dăruit de zei

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

E unul dintre filmele alea pe care nu le poți încadra într-un gen cinematografic anume. Un cocktail de horror, thriller psihologic, dramă și comedie, cu gust de studiu de personaj. Eggers a dozat toate aceste arome cu îndemânarea unui barman trimis de zei pe pământ să ne potolească setea.

„Stai așa, deci timp de aproape două ore urmărim doar doi tipi scrântiți?!”. Sună plictisitor, dar mărturisesc că n-am căscat deloc. „The Lighthouse” știe să-ți ancoreze atenția prin mișcări de cameră poetice, dialog spumos, joc actoricesc sublim și o atmosferă copleșitoare.

În plus, viziunile bizare ale ucenicului te îndeamnă încontinuu să-ți pui întrebarea: „Oare ce reprezintă asta…?”, deci creierul nu apucă să sforăie.

Mai mult, tensiunile dintre paznici și disperarea provocată de izolare ar trebui să te țină cu sufletul la gură. Cine știe ce se va-ntâmpla când unuia îi sare muștarul?

Sigur e din 2019, nu din 1919?

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Totul se petrece prin anii 1890, iar Eggers s-a asigurat că nu vom uita asta nicio secundă. „The Lighthouse” e filmat alb-negru, cu un aspect pătrat, ceea ce nu prea vezi în ziua de azi decât de la regizorii fandosiți. Totuși, aici e logic ca lucrurile să stea așa.

În primul rând, trăsăturile astea ne spun că asistăm la ceva vechi, poate o legendă a mării pe care navigatorii o povestesc din generație în generație. Probabil că a suferit înflorituri de-a lungul timpului, deci nu vom crede pe cuvânt orice vedem pe ecran.

Apoi, alb-negrul amplifică senzația de deznădejde. Cerul e negru ca smoala pe timp de noapte și cenușiu de-a lungul zilei, oricât de puternic ar străluci soarele.

Cât despre îngustimea imaginii, ea sugerează claustrofobie. Cadrajul pătrat îi forțează pe actori să stea aproape unul de altul, deci îi înghesuie, îi stresează și îi sufocă.

Doi coloși

Apropo de actori, Robert Pattinson și Willem Dafoe sunt demențiali! Pun accentul pe cel din urmă, care-și scuipă replicile cu o intensitate rar întâlnită. Se pierde complet pe sub pielea bătrânului Thomas.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

Avem parte de monologuri vulcanice din partea amândurora, care-l fac până și pe spectator să dea înapoi, să se afunde în scaun. Te simți blocat pe insulă împreună cu ei, protagonist într-o dramă apăsătoare care n-are cum să se încheie bine.

Simbolism la tot pasul

Deși filmul e excepțional realizat, nu l-aș recomanda oricui. Poate că vrei o poveste clară, coerentă, la finalul căreia toate misterele să fie elucidate. Nu e cazul aici.

Eggers ne propune o întâmplare stranie, ambiguă și încărcată cu simbolism. Pescărușii nu sunt doar pescăruși, iar farul nu e doar un far.

Vedeniile lui Ephraim le poți considera simple coșmaruri visate cu ochii deschiși, dar atunci reduci totul la povestea a doi bărbați care înnebunesc.

Dacă vrei să rămâi cu ceva mai profund după vizionare, te sfătuiesc să (re)citești legendele lui Prometeu și Proteu. Cu mitologia greacă proaspătă în memorie, totul se va lega. Altfel, vei striga: „Ce naiba am urmărit?!”.

Ori îl iubești, ori îl urăști

Spuneam mai devreme că „The Lighthouse” nu rulează în cinematografele din România. Eu am avut norocul să-l prind la o proiecție specială organizată de TIFF și Cinema Elvire Popesco, în București. Dacă nu găsești vreun eveniment asemănător, îl vei putea vedea pe DVD sau Blu-ray începând din ianuarie.

Mi se pare cel mai bun film al anului, chiar peste „Joker” sau „Parasite”, dar asta nu înseamnă neapărat că-ți va plăcea și ție. Dacă nu te dai în vânt după suprarealism, s-ar putea chiar să urăști „The Lighthouse”, deci gândește-te de două ori înainte să-i dai play!

Nota: 9,5/10.

Urmărește-ne pe Google News