Theresa May a anunțat pe 24 mai că își va da demisia din funcția de președinte al Partidului Conservator pe data de 7 iunie, urmând ca procedura de desemnare a unui nou lider să înceapă săptămâna următoare.
”Am făcut tot ce am putut să-i conving pe deputați să susțină acordul meu pentru Brexit. Din păcate nu am reușit. Am încercat de trei ori. Cred că a fost corect să perseverez chiar și când șansele de reușită erau scăzute.
Îmi este clar acum că este în interesul ţării ca un nou prim-ministru să conducă acest efort. Voi demisiona din funcția de lider al Partidului Conservator și Unionist, vineri, 7 iunie. Am ajuns la un acord ca procesul să înceapă în săptămâna viitoare.
Am ținut-o pe regină la curent cu intențiile mele și voi continua sa fiu premier până la încheierea procedurilor”, a declarat May.
În încheierea discursul prin care a anunțat că demisionează, May a declarat în lacrimi că a fost onorată și este recuoscătoare pentru oportunitatea de ”a servi țara pe care o iubesc”.
Demisia Theresei May nu presupune declanşarea unor alegeri legislative anticipate. Viitorul premier şi lider al Partidului Conservator britanic va fi ales prin vot de membrii acestei formaţiuni.
După anunțul făcut de Theresa May, 11 politicieni conservatori au anunţat că intră în cursa pentru succesiunea ei la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului.
Anunțul premierului britanic Theresa May privind demisia sa ridică semne de întrebare cu privire la ce se va întâmpla cu Brexitul după plecarea ei de la Downing Street 10. În funcție de cel care va prelua conducerea Tory, respectiv funcția de premier al Marii Britanii, sunt luate în calcul trei scenarii privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană: Brexitul va fi amânat dincolo de 31 octombrie, Brexit dur, fără acord sau Rămânerea în Uniunea Europeană.
Întregul proces de desemnare a unui noi președinte al Tory va fi supervizat de grupul parlamentar conservator, reunit în aşa-numitul ”Comitet 1922”.
Calendarul alegerii noului premier al Marii Britanii
Orice membru al Partidului Conservator poate candida pentru funcția de premier atât timp cât are sprijinul a doi colegi deputați. Când nominalizările s-au încheiat, toți cei 313 de deputați ai partidului vor vota pentru candidatul lor preferat, explică BBC.
Votarea se desfăşoară într-o sală a parlamentului, care va fi amenajată cu cabine de vot. Pentru fiecare rundă de vot vor fi pregătite buletine de altă culoare, iar urna va fi o cutie metalică
După primul vot, candidatul care iese pe ultimul loc va fi scos de pe listă și deputații vor vota din nou. Acest proces va continua până când numărul candidaților va ajunge la doi.
După o rundă care le va permite celor doi parlamentari să-și susțină propria cauză, decizia finală va aparține membrilor Partidului Conservator.
- Pe 7 iunie Theresa May se va retrage de la șefia partidului.
- Începând cu 10 iunie vor începe nominalizările și se vor încheia la scurt timp după.
- 11-12 iunie Comitetul 1922 va găzdui în parlament două reuniuni electorale ale candidaţilor cu ceilalţi parlamentari conservatori
- Pe 13 iunie va avea loc prima rundă de votare. Urmează alta pe 18 iunie, 19 iunie și 20 iunie
- Pe 30 iunie va fi termenul limită pentru rundele de vot.
- În luna iulie va avea loc campania electorală.
- 22 iulie, aproximativ 160.000 de membri ai Partidului Conservator vor vota prin corespondență unul dintre cei doi candidați rămași în cursă
- Undeva în vară, cel mai probabil la sfârșitul lui iulie, va fi anunțat noul lider al partidului care va deveni premierul Marii Britanii.
Theresa May, în vârstă de 62 de ani, a preluat şefia guvernului în iulie 2016, la scurt timp după referendumul la care 52% dintre votanţi s-au pronunţat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
Pe tot parcursul acestui proces legislativ, Theresa May va fi premier interimar, ea promiţând în discursul în care şi-a anunţat demisia că nu va părăsi acest post şi nici pe cel de preşedinte al Partidului Conservator până când nu este desemnat succesorul ei.