„Voi contesta acest vot cu tot ce am”, a spus May, adăugând că un nou prim-ministru înseamnă anularea sau prelungirea Articolului 50, mecanismul care scoate Marea Britanie din UE pe 29 martie. „Acest lucru întârzie sau chiar oprește Brexitul”, a mai spus premierul.

May a declarat că schimbarea liderului conservator va „pune viitorul țării noastre în pericol și va crea incertitudine atunci când ne-o putem permite cel mai puțin”.

Premierul britanic a declarat că o schimbare a cabinetului în acest moment ar fi „împotriva interesului național” al Marii Britanii, ar duce la instabilitate politică și singurii care ar avea de câștigat sunt membri opoziției. May spune că aceștia ar putea cere o anulare a Articolului 50 sau o amânare a termenului de 29 martie 2019 pentru ieșirea din UE.

„Eu servesc interesul național. Un acord pentru Brexit este în interesul nostru”, a declarat Theresa May, adăgând că „O schimbare a conducerii ar pute în pericol Brexitul. Nu ne putem permite incertitudinea. Aceasta riscă să predea controlul negocierilor pentru Brexit laburiștilor”.

Premierul britanic a mai spus că își va amâna vizita pe care trebuia să o facă astăzi în Dublin și va rămâne la Londra în orele dinaintea votului de neîncredere din interiorul propriului partid.

Theresa May, premierul Marii Britanii, se va prezenta, miercuri seară, în fața membrilor Partidului Conservator din Camera Comunelor pentru a se confrunta cu un  vot de neîncredere.

Graham Brady, liderul grupului parlamentar al conservatorilor britanici, a anunţat miercuri au fost depuse 48 de notificări din partea parlmentarilor conservatori, întrunindu-se astfel numărul necesar de solicitări pentru a convoca un vot de neîncredere. „Pragul de 15% dintre parlamentarii conservatori care vor o moţiune cu privire la liderul partidului a fost depăşit”, a precizat Brady.


Citește și: Cine este atacatorul din Strasbourg. Un localnic de 29 de ani, cunoscut de autorități pentru infracțiuni care nu au legătură cu terorismul


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News