Cele două lidere „au convenit asupra importanţei de a asigura o retragere ordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul de la Downing Street, care menţionează de asemenea că pe agenda convorbirilor de la Berlin s-au mai aflat situaţia din Yemen şi cea din Libia.

„Premierul a prezentat măsurile pe care le ia guvernul pentru a încheia cu succes procesul de Brexit şi a informat-o pe cancelara Merkel în legătură cu discuţiile care au loc cu opoziţia”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, surse ale agenţiei au menţionat că Merkel consideră posibilă o amânare a Brexitului până la începutul lui 2020, potrivit Agerpres.

După discuţiile de la Berlin, Theresa May a plecat către Paris, pentru a purta o nouă rundă de convorbiri consacrate procesului de Brexit cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Ieşirea Marii Britanii din UE a fost amânată de pe 29 martie, pe 12 aprilie. Dar, în lipsa unei susţineri în Parlamentul de la Londra pentru acordul Brexit negociat de Theresa May cu Comisia Europeană, şefa Guvernului britanic îşi doreşte o nouă amânare până la 30 iunie, cu posibilitatea unei ieşiri mai devreme în cazul ajungerii la o înţelegere cu aleşii.

Foto EPA


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News