Thumanë, satul din Albania care va fi ras de pe fața pământului. Autoritățile au decis să dărâme toate clădirile rămase în picioare după cutremur

Corespondență din Albania

În emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, reporterul Libertatea Cristina Radu a dat alte detalii despre satul Thumanë:

Peste 50 de persoane au murit în urma cutremurului din Albania, zeci de clădiri s-au prăbușit, iar alte câteva sute sunt într-o stare deplorabilă și nu mai sunt locuibile.

S-a vorbit despre Durres până acum ca fiind cea mai afectată zonă din Albania, cu cele mai mari pierderi, umane și materiale cauzate de cutremurul de 6,4 grade. Dar la 40 de kilometri de orașul de la malul mării există o localitate în care câteva sute de oameni au luptat să supraviețuiască sărăciei și marginalizării.

Cutremurul i-a lovit crunt, le-a pus la pâmânt casele construite ”după ureche”, improvizate și cu materiale proaste. Iar cei care n-au pierit sub dărâmături, vor fi nevoiți să plece. Satul lor va dispărea.

Nu știu ce vor face și încotro vor merge, se agață cu disperare de speranța că guvernul albanez le va reconstrui casele. Autoritășile însă au în plan să dărâme tot ce a scapat cutremurului.

Recomandări

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Chipurile de pe stâlpi

Thumanë se află la vreo 40 de kilometri de Durres, mult departe de zona plajei. Este un sat izolat, iar acum, după cutremur, arată ca după război. Blocurile cu cinci și șase etaje sunt aproape toate prăbușite. Casele sunt dezafectate, altele pline de crăpături, cu bucăți de zid lipsă și fără acoperiș. Printre ruine se mai zăresc câte un pantof, o saltea ruptă, caiete și cărți de geografie.

Tonele de beton au luat după ele, în prăbușire, peste 20 de suflete, inclusiv copii. Fețele celor morți zâmbesc dintr-un trecut fericit pe mai toate străzile. Localnicii le-au lipit fotografiile din anunțurile mortuare pe stâlpi.

În jur de 400-500 de oameni trăiau, până de curând, aici. Cei mai mulți au plecat după catastrofă. dar sunt și oameni care au decis să rămână, orice ar fi. nu pot tăia legăturile cu trecutul, oricît de dureros ar fi el. 

„Am scăpat, dar aici vrem să murim”

Recomandări

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

Sunt oameni în vârstă, care nu vor – ori nu pot – să și părăsească proprietatea. Casa, animalele, asta este toată averea lor.

„Cum să plecăm? Aici am stat toată viața, aici vrem să murim”, spune un bărbat în vârstă de 63 de ani.

Kasim și soția lui, Sanie, dorm acum într-o rulotă, lângă peretele din stânga casei. A mai rămas doar jumătate din acoperiș, iar pereții interiori sunt plini de găuri și fisuri. Saniei îi este teamă să mai stea înăuntru, însă Kasim ridică din umeri când îl întrebăm asta. „Frik no, no frik, no”.

Frica e frică și în limba română, și în albanează.

Generozitatea dintre ruine

Cei doi bătrâni sunt căsătoriți de peste 30 de ani și au împreună două fete, amândouă căsătorite și plecate la oraș. Au pierdut un fiu în urmă cu mulți ani. A murit înecat. În Thumanë stau singuri, ei, un măgar, o vacă și o pisică.

Recomandări

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

Ne înțelegem greu, pentru că nu vorbesc engleză. Comunicăm mai degrabă prin semne.

Bărbatul vorbește repede într-o albaneză arhaică și ne invită cu un gest să intrăm în curte. După ce bagă în țarc măgarul încărcat cu doi saci de pătrunjel, ne cheamă în casă, iar Sanie ne umple buzunarele cu nuci. Ne invită și la masă, în rulotă.

„Romania, gazeta, da, haide, haide”, repetă în tot acest timp Kasim. Îi refuzăm, iar în loc de mâncare, ne-au dat îmbrățișări strânse. Sunt bucuroși că niște străini le-au trecut pragul, dar și mai bucuroși că străinii sunt români. Știu de ajutorul salvatorilor IGSU, care au intervenit în Durres și vor în acest fel să-și transmită recunoștința.

Din mijlocul suferinței, zâmbete pentru străini

În curtea centrului comunitar din sat, o femeie stă pe scaun și plânge continuu. La picioare ține o pungă de plastic cu alimente și o pătură. Doi bărbați încearcă să o liniștească, însă fără succes.

Pe stadionul din sat au fost amenajate corturi, însă ploaia i-a obligat pe reprezentanții ONG-urilor să le strângă. Sinistrații  au fost duși la hoteluri în cele mai apropiate orașe.

Alți localnici își încarcă mobila, hainele și albumele cu fotografii în mașini. Zâmbesc în fața camerei foto: s-au obișnuit cu presa, în ultimele zile, satul a fost plin de jurnaliști. E felul lor de a-și arăta recunoștința că n-au fost uitați. Dar mai ales că au supraviețuit.

„Familia este cea mai importantă”

Un tânăr cu hainele murdare de var așază un dulap într-un camion, punându-l între un fotoliu și o noptieră. Îl cheamă Orgest. Își pronunță numele ca „Oghest”.

Lucrează de un an în Italia, ca inginer mecanic, însă s-a întors în Albania imediat după cutremur ca să-și ajute familia să se mute. Vor sta la rude o perioadă,  apoi trebuie să găsească o soluție permanentă.

Blocul în care au locuit părinții lui arată dezastruos și nici măcar nu fusese finalizat. De ani buni cărămizile roșii nu au fost acoperite cu tencuială, iar intrarea nu are ușă.

Bineînțeles că m-am întors. Familia este cea mai importantă. Nu puteam să-mi las părinții singuri. Erau acasă când a avut loc cutremurul, mama s-a speriat foarte tare. Cel mai important acum este că ei sunt bine și nu au fost răniți. Cu casa ne vom descurca.

Orgest:

Nu și-au pierdut credința în Dumnezeu. În stat, însă, da

După cutremur, moscheea de pe deal a rămas goală. Fisurile despart o jumătate a clădirii de cealaltă, ca niște piese lego puse una peste alta. În fața ei se roagă mai mulți bărbați așezați în genunchi, pe pături.

Nimeni nu mai intră în lăcașul de cult decât ca să aducă diferite ajutoare: paste, conserve, hârtie igienică, săpunuri.

Mocheta din interiorul bisericii e plină de tencuială căzută, iar scările sunt nesigure. Un tânăr care și-a terminat rugăciunea ne arată raftul cu alimente de la intrare. „Cine vrea să aducă ajutoare aici, aduce. Cine are nevoie, vine și ia”, explică el.

În josul dealului, o casă pare că are să cadă în orice moment. Locatarii ei s-au mutat în curte, într-un cort de plastic transparent în care au pus mai multe covoare unul peste altul ca să-i ferească de pământul rece, două canapele, o sobă mică, o masă și multe pături și perne.

Patru oameni dorm înghesuiți acolo. Au auzit ce urmează să se întâmple: Thumanë va fi în curând un teren gol pe care vor crește buruieni.

Pentru oamenii din sat, viitorul e incert. Nu știu încotro s-o apuce, nici ce or să facă mai departe. Nu știu nici dacă statul îi va ajuta. Deocamdată nici nu pot face altceva decât să aștepte. Și să se roage.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 23

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro