Tiberiu Popescu: Era să fac puşcărie pentru că i-am dedicat câteva versuri lui Adrian Păunescu”

În tinereţe, Tiberiu Popescu (67 de ani) l-a admirat enorm pe creatorul cenaclurilor Flacăra, astfel încât i-a făcut o pezie. A avut de pătimit însă, pentru că artistul nu mai era atunci în graţiile regimului comunist.

“Eram din aceeaşi generaţie şi l-am adulat pur şi simplu pentru tot ce a făcut. A creat un întreg curent. Ţin minte că în anii 70-80, mulţi tineri se îmbrăcau în verde, pentru că asta era culoarea preferată a poetului. În vara anului 1972, am scris o poezie, în cinstea lui Adrian. I-am trimis-o prin cineva la Bucureşti. M-a căutat după aceea să-mi mulţumească şi să-mi spună că sunt talentat. Nu am apucat însă să mă bucur de interesul poetului pentru mine, pentru că la scurt timp am fost chemat la Securitate. M-au întrebat ce treabă am eu cu Păunescu, de unde îl cunosc. Erau vremuri grele, puteam chiar să fac puşcărie pentru Adrian Păunescu, pentru simplu motiv că i-am dedicat o poezie”, ne-a mărturisit Tiberiu Popescu, care are o durere imensă: faptul că după Revoluţie nu şi-a făcut timp să-l viziteze pe marele poet. Acum a venit să-l plângă.

Iată poezia pe care i-a dedicat-o lui Adrian Păunescu:

Verdele Păunescu

Verdele ascuns ce şade-n tine,
Dar el, real, grăieşte o dreptate,
El e menit s-aducă numai bine,
Prin a clădi acea Societate.
E sticlă verde, ce lumină ideală,
Reflectă-n zări şi lumea-mi face verde
Şi luminată, ea din somn se scoală,
Zărind, ce Păunescu nostru vede.
E verde, căci e verdele de iarbă,
Nu acel “verde-negru”, de-altădată…
E verdele-n priviri să facă treabă,
Spre dobândirea diademei înstelată!
E verde… numai verde e dânsul
Şi tot verdeaţă fragedă renaşte
Şi-n Țară e trufaş pe tot întinsul,
Căci după Eminescu, succesor se naşte.
1972, 30 iunie

Urmărește-ne pe Google News