Slujba de înmormântare, care a durat o oră şi un sfert, a fost ţinută de un sobor format din patru preoţi, iar sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului deţinut politic, acoperit cu tricolorul României, a fost dus la groapă de către militari.
La înmormântarea lui Ticu Dumitrescu, au participat scriitoarea Ana Blandiana, consilierul guvernamental Marius Oprea, precum şi foarte mulţi foşti deţinuţi politici, unii dintre ei veniţi la Fânari în baston sau în cârje.
Zeci de coroane au fost trimise la înmormântare, atât din partea familiei, cât şi din partea oficialităţilor şi a asociaţiilor judeţene ale foştilor deţinuţi politici din toată ţara.
Cortegiul funerar cu trupul lui Constantin Ticu Dumitrescu a plecat duminică, în jurul orei 12.00, de la sediul Ministerului Internelor, către localitatea prahoveană Fânari, la procesiunea de la sediul ministerului participând aproximativ 300 de oameni. După oficierea slujbei religioase de la sediul Ministerului Internelor, Simina Mezincescu a citit un mesaj de adio din partea Casei Regale.
Cortegiul a părăsit sediul MIRA din Capitală în jurul orei 12.00, îndreptându-se spre localitatea prahoveană Fânari, unde va fi înmormântat Constantin Ticu Dumitrescu.