În momentul în care a fost invitat pe scenă, Cristi Puiu a intrat cu masca de protecție în mână, refuzând să o poarte, chiar dacă organizatorii i-au cerut acest lucru, relatează ziarul local Ziua de Cluj.
Cristi Puiu i-a rugat pe oameni să plece, dacă simt că nu mai rezistă să stea cu masca de protecție.
Am înțeles că de mâine se poartă mască de protecție în aer liber la Cluj. Îmi pare rău pentru dumneavoastră. Este un film de 200 minute. Să stați cu masca pe față și să vă uitați la un film de 200 de minute este inuman. Vă rog să plecați, când simțiți că trebuie să ieșiți. Când nu mai suportați, să plecați. Vă rog foarte mult.
Cristi Puiu, regizor:
Regizorul a făcut referire la Revoluția din 1989 și a spus că ,,au existat niște oameni indisciplinați în România care au spus ‘Nu dictaturii”.
”Dacă dumneavoastră sunteți astăzi aici și vă uitați la un film este pentru că au existat niște oameni indisciplinați în România în Decembrie 89 care au spus ‘Nu dictaturii. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe niște vite. Există un virus, dar tonul autorităților statului este inacceptabil. Oamenii la Cluj sunt disciplinați și atenți la aceste detalii (cu referire la normele de distanțare socială), dar că orice abuz trebuie amendat. Dacă nu o faceți dumneavoastră, prin vot de această dată, nu o face nimeni”, a spus Cristi Puiu.
”Respect distanțarea socială și port masca de fiecare dată când intru într-un spațiu închis, dar dacă mâine o să vă ceară dumneavoastră să mergeți în mâini, credeți-mă că o să mergeți în mâini, pe Eroilor”, a precizat acesta.
Autoritățile au anunțat, vineri, un număr record de infectări: 1.378 de persoane au fost depistate cu noul noul coronavirus, în doar 24 de ore. Astfel, România a ajuns la 59.273 de cazuri de COVID-19.
Foto: Hepta