Cercetarea, publicată luni de Universitatea din Pittsburgh, Statele Unite, a constatat că utilizarea ţigărilor electronice cu mentol a condus la o respiraţie mai superficială şi la o funcţie pulmonară deficitară.

„Mulţi oameni, în special tinerii, presupun în mod eronat că «vaping-ul» este sigur, dar chiar şi amestecurile fără nicotină pentru «vaping» conţin compuşi care pot afecta plămânii”, a declarat autorul principal al cercetării, Kambez Benam, profesor asociat în cadrul Departamentului de Pneumologie, Alergologie şi Medicină Intensivă de la Universitatea din Pittsburgh.

„Doar pentru că ceva este sigur de consumat sub formă de hrană nu înseamnă că este sigur de inhalat”, a precizat Benam.

În cadrul studiului, cercetătorii au utilizat un sistem robotizat pentru a imita fumatul ţigărilor electronice şi respiraţia umană.

„Robotul de vaping” a reuşit să imite temperatura, umiditatea, volumul şi durata „puf-ului” dintr-o ţigară, simulând atât modelul de respiraţie sănătoasă, cât şi pe cel de respiraţie afectată ca răspuns la toxicitatea pulmonară cauzată de ţigările electronice.

Cercetătorii au descoperit că lichidele care conţin mentol din ţigările electronice au generat un număr mai mare de microparticule toxice în plămâni, comparativ cu cele fără mentol.

În plus, studiul a analizat date ale pacienţilor care au confirmat diferenţele în ceea ce priveşte funcţia pulmonară între ţigările electronice cu mentol şi cele fără mentol.

Cercetătorii au descoperit că vârsta, sexul, rasa, anii de fumat şi utilizarea de dispozitive de vaporizare cu nicotină sau canabis nu au avut niciun impact asupra rezultatelor.

Un studiu din 2019 a constatat că un alt aditiv comun prezent în unele lichide pentru ţigări electronice, acetatul de vitamina E, este de asemenea responsabil pentru generarea de particule toxice de mici dimensiuni, care pot călători în profunzime în plămâni şi se pot depune pe pereţii traheei şi bronhiilor.

Potrivit cercetătorilor care au efectuat studiul publicat luni, aditivii cu mentol ar putea fi la fel de periculoşi ca acetatul de vitamina E, notând însă că în acest sens sunt necesare mai multe cercetări.

Urmărește-ne pe Google News