Proiectul de lege mai prevede limite mult mai stricte şi în ceea ce priveşte comercializarea ţigarilor electronice sau a produselor de fumat din plante. Mai mult decât atât, în proiect este menţionat faptul că Ministerul Sănătăţii poate, ulterior, scoate de pe piaţă orice produs din tutun, atât timp cât interdicţia este „justificată de necesitatea protecţiei sănătăţii publice”. Totodată, noua lege şi-ar propune să facă ţigările mult mai puţin atrăgătoare în ochii tinerilor, principala populaţie fumatoare din Europa, reuşind, deopotrivă, să le dea fiori reci giganţilor din industria tutunului. Proiectul de lege al MS vine la scurt timp după ce Parlamentul a adoptat o lege antifumat, stabilind ca nu se mai poate fuma în spaţiile publice închise.
Principalele Prevederi ale proiectului:
Nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotină, monoxid de carbon şi alte substanţe
1) Nivelurile maxime ale emisiilor ţigaretelor introduse pe piaţă sau fabricate în România nu sunt mai mari de:
a) 10 mg de gudron per ţigaretă;
b) 1 mg de nicotină per ţigaretă;
c) 10 mg de monoxid de carbon per ţigaretă.
Introducerea pe piaţă a produselor din tutun cu o aromă caracteristică este interzisă. Utilizarea aditivilor care sunt esenţiali pentru fabricarea produselor din tutun, de exemplu a zahărului menit să înlocuiască zahărul care se pierde în timpul procesului de uscare, este permisă doar dacă aditivii respectivi nu imprimă produsului o aromă caracteristică şi nu cresc în mod semnificativ sau măsurabil potenţialul de dependenţă, toxicitatea sau proprietăţile CMR ale produsului din tutun.
Este interzisă introducerea pe piaţă a produselor din tutun care conţin următorii aditivi:
1. a) vitamine sau alţi aditivi care creează impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru sănătate;
b) cafeină sau taurină sau alţi aditivi şi compuşi stimulanţi care sunt asociaţi cu energia şi vitalitatea;
c) aditivi cu proprietăţi colorante pentru emisii;
d) în cazul produselor din tutun pentru fumat, aditivi care facilitează inhalarea sau absorbţia nicotinei;
e) aditivi care au proprietăţi CMR în formă nearsă.
Este interzisă introducerea pe piaţă a produselor din tutun care conţin:
a) arome în oricare dintre componentele lor, cum ar fi filtrele, hârtiile, ambalajele, capsulele sau orice caracteristică tehnică care permite modificarea mirosului sau a gustului produselor din tutun respective, sau modificarea intensităţii arderii;
b) tutun sau nicotină în filtre, hârtii sau capsule
Prevederi generale pentru avertismente
Fiecare pachet unitar de produse din tutun introdus pe piaţă în România şi orice ambalaj exterior poartă avertismentele de sănătate reglementate în prezentul capitol inscripționate în limba română. Avertismentele de sănătate acoperă întreaga suprafaţă de pe pachetul unitar sau ambalajul exterior care este rezervată lor şi nu fac, sub nicio formă, obiectul unor comentarii, parafrazări sau trimiteri. Avertismentul general şi mesajul de informare în cazul produselor din tutun pentru fuma.
Fiecare pachet unitar şi orice ambalaj exterior de produse din tutun pentru fumat poartă următorul avertisment general care acoperă 50 % din suprafaţa pe care este tipărit: „Fumatul ucide”. Fiecare pachet unitar şi orice ambalaj exterior de produse din tutun pentru fumat poartă următorul mesaj de informare care acoperă 50 % din suprafaţa pe care este tipărit: „Fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe care cauzează cancer”.
Pentru pachetele de ţigarete şi pentru tutunul de rulat ambalat în pachete paralelipipedice:
a) avertismentul general apare pe partea inferioară a uneia dintre suprafeţele laterale ale pachetelor unitare, iar mesajul de informare apare pe partea inferioară a celeilalte suprafeţe laterale.
b) avertismentul general şi mesajul de informare au o lăţime minimă de 20 mm
Ţigaretele electronice
Introducerea pe piaţă a ţigaretelor electronice şi a flacoanelor de reumplere care nu respectă prevederile prezentei legi şi dispoziţiile legale în vigoare este interzisă.
Știri România Comentează