Fiica actriței a făcut AVC în toamna anului 2023! Cu toate acestea, Tily Niculae nu și-a găsit puterea să spună totul la acea vreme. Potrivit declarațiilor făcute de vedetă, totul ar fi fost cauzat de trombofilia pe care a moștenit-o chiar de la mama ei.
Alarmată de situație, Tily Niculae a dus-o pe fata ei de urgență la Spitalul Obregia din București, unde a fost internată. Ulterior, Sofia nu a mai putut să vorbească în limba română, ci doar în engleză, dar cu dificultate!
„Pur şi simplu, într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul (…). Numai că, până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi a venit în avalanşă: când a intrat în cadă nu şi-a mai simţit piciorul drept, după care a vrut să se ridice şi a căzut în cadă, cu piciorul întors ca la copiii care au tetrapareză spastică, apoi i s-a întors mâna”, a mărturisit Tily Niculae, pentru ok.magazine.ro
Medicii i-au prescris un tratament destul de complex, după ce a fost supusă mai multor investigații în Turcia. Sofia a reușit să își revină fizic.
„Nu ştiu cum am reuşit să o scot din cadă singură, ea fiind acum mai înaltă decât mine, are deja 1,70 m, dar când am ajuns cu ea în sufragerie, deja nu mai putea nici să vorbească.
M-am prins pe loc că e un fel de AVC – medicii nu i-au pus acest diagnostic, pentru că la RMN creierul a ieşit fără nicio pată, de aceea l-au numit accident tranzitoriu ischemic.
Adică a fost un tromb care a venit, a blocat şi a plecat. Acesta a fost norocul ei şi motivul pentru care nu a rămas cu semipareză sau cu vreun handicap”, a mai spus artista.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro