Timișoara se numără între orașele în care ar putea fi organizat un comandament NATO, susține ministrul Mihai Fifor.

„Suntem într-o analiză foarte serioasă astfel încât dacă României îi va fi atribuit, prin noua organizare a comandamentelor NATO, comandamentul pe care România s-a oferit să-l găzduiască, comandamentul de trei stele, una dintre opţiunile plauzibile pentru ca acest comandament să-şi desfăşoare activitatea ar putea fi, de ce nu, Timişoara. Dar, repet, este doar o fază preliminată de analiză”, a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor, sâmbătă, la Timişoara, conform Mediafax.ro.

Cel puțin 400 de ofițeri NATO ar urma să-și desfășoare activitatea în acest comandament, ceea ce ar însemna o dezvoltare importantă a zonei.

„Este vorba de cel puţin 400 de ofiţeri NATO care ar urma să-şi desfăşoare activitatea în cadrul acestui comandament. Asta înseamnă o dezvoltare extraordinar de importantă a zonei respective, înseamnă că Alianţa recunoaşte României capacitatea de a găzdui un comandament NATO, ceea ce nu poate fi decât un lucru de mare mândrie pentru noi ca alianţi în NATO. O astfel de bază ar presupune şcoală, grădiniţă, infrastructură, dezvoltare economică fără niciun fel de dubiu. Încercaţi să vă imaginaţi o bază militară de 400 de ofiţeri, cu familiile lor, cărora trebuie să li se pună la dispoziţie toate facilităţile necesare. Subliniez, este prematur să ne pronunţăm, până când nu vom vedea că României îi va fi atribuit un astfel de comandament”, a explicat Mihai Fifor, pentru sursa citată.

Ministrul Apărării a vizitat Baza Militară Aeriană din Timișoara care va fi dotată cu avioane „șoim”, IAR 99.

„Aici (n.r. la Timişoara) vom avea cât de curând şi avioanele şoim IAR 99, care vor efectua misiuni şi de pe Timişoara. De asemenea, am discutat cu cei care operează aeronavele din dotarea bazei vizavi de programul pe care România şi-l doreşte de înnoire a flotei aeriene cu elicoptere. Suntem în analiză şi în discuţii pentru a vedea cum putem să dezvoltăm această facilitate în ţară, la Ghimbav, desigur, cu un partener economic foarte serios care să vină şi să investească la Ghimbav pentru elicoptere”, a explicat Mihai Fifor.

În următorii șase ani, ar urma să fie angajați sute de militari în cadrul garnizoanei din Timișoara.

Muzeul Revoluției urmează să fie realizat la Timișoara până în 2021

Mihai Fifor a menționat că soarta Garnizoanei din Piața Libertății ar urma să ajungă în administrarea Consiliului Județean Timiș, pentru a fi transformată în Muzeul Revoluției.

„Ministerul Apărării Naționale este pregătit să transfere către Consiliul Județean Timiș clădirea necesară pentru organizarea Muzeului Revoluției. Sunt discuții de ordin tehnic în momentul de față, pentru că ne dorim ca în parteneriat cu CJ să găsim soluții pentru amenajarea spațiului astfel încât Centrul Militar să poată să-și desfășoare activitatea în condiții optime. Credem că am identificat o astfel de soluție, așa cum credem că împreună am identificat și soluțiile necesare ca acest muzeu să devină funcțional într-un termen suficient de scurt ca să poată să fie deschis cu ocazia anului în care Timișoara să devină Capitală Europeană a Culturii. Clădirea este goală în momentul de față. Ea este dezafectată din punctul de vedere al MAPN. Ar urma să facem acest transfer către Consiliul Județean Timiș, iar CJ să-și asume investițiile în totalitate pentru restaurarea și consolidarea clădirii, precum și pentru înființarea Muzeului Revoluției”, a declarat Mihai Fifor, potrivit tion.ro

Ministrul Apărării a menționat că transferul clădirii ar putea fi realizat printr-o hotărâre de Guvern, fiind o chestiune „care durează până la două săptămâni, în cel mai rău caz”.

Totodată, România va avea un Detaşament de Contrainformaţii, structură a NATO. Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului, prin intermediul unei scrisori, să aprobe înfiinţarea pe teritoriul României a acestui Detaşament de Contrainformaţii, care îşi va desfăşura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud Est din Bucureşti.


Citește și DOCUMENT/ Guvernul vrea să suspende contribuțiile la pilonul II de pensii, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News