„Principalele constatări: produse alimentare expirate, lipsa autorizaţiei Direcţiei Sanitar Veterinare şi Alimentaţie Publică Timiş la blocul alimentar, condiţii insalubre peste tot”, a precizat prefectul Mihai Ritivoiu în anunțul de luni seară privind închiderea centrului pentru persoane fără adăpost.
Mihai Ritivoiu (PSD) a prezentat și mai multe imagini surprinse în timpul controlului făcut în baza acțiunii declanșate la nivel național de guvern după ancheta DIICOT privind centrele din Ilfov.
Primăria Timișoara, condusă de Dominic Fritz (USR), a transmis că municipalitatea plăteşte anual în jur de 150.000 de euro pentru cei 45 de beneficiari ai Fundaţiei Timişoara 1989 cazați la acest centru.
„Noi nu avem atribuţii de control, ci doar de verificare a facturilor plătite din banii pe care îi dă Primăria Timişoara, îi întrebăm pe beneficiari dacă au nevoie de ceva, iar până acum am avut o singură nemulţumire venită de la un beneficiar care are, sărmanul, schizofrenie. Noi le ducem acolo mâncare de la cantina socială”, a precizat purtătorul de cuvânt Bogdan Marta, citat de Agerpres.
Acesta a minimalizat și disfuncționalitățile comunicate de prefectură. „Faptul că la control s-a găsit un pachet de drojdie expirată, adusă de beneficiar, şi pe care a lăsat-o în frigider şi au mai găsit ceva mâncare expirată pe care o dădeau la căţei nu justifică închiderea centrului”, a explicat Bogdan Marta.
Anterior, și primarul Dominic Fritz a lăudat condițiile de la centru, după ce a fost la fundație pentru a vedea condițiile și pentru a vorbi cu beneficiarii.
„Condiţiile nu sunt ca într-un hotel de lux, ci ca într-un cămin în care trăiesc mai mulţi oameni cu probleme diverse în aceeaşi cameră. Totuşi, prefectul de Timiş a anunţat, luni, că acest centru trebuie să se închidă. Sunt absolut revoltat de atitudinea prefectului”, a transmis primarul pe Facebook.
Mai multe echipe mixte de inspectori au descins la căminele de bătrâni din toată țara, luni, după scandalul căminelor de bătrâni din Ilfov, iar în urma controalelor, 10 centre din București (5 pentru adulți, 5 pentru copii) au fost închise.
În țară au fost suspendate temporar un cămin din Arad, unul din Constanța, șapte din Giurgiu, două din Ilfov și cel din Timiș. De asemenea, au fost închise definitiv două cămine din Constanța, unul din Giurgiu și unul din Mureș. În Giurgiu a fost pus lacătul, practic, pe toate cele 8 cămine inspectate.