Cuprins:
Punte între România și Italia
Muzeul Național de Artă din Piața Unirii, Timișoara, este gazda unei expoziții de excepție care prezintă 43 de lucrări, venite de la Florența, din colecția privată a criticului de artă Roberto Longhi.
Evenimentul, organizat în colaborare cu prestigioase instituții din Italia, aduce în premieră lucrări ale lui Caravaggio în România. El este finanțat de Consiliul Județean Timiș și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Ministerelor Culturii din România și Italia.
„Putem spune că, într-un fel sau altul, toate instituțiile italiene au fost implicate în această expoziție, pe care o consideră o contribuție la diplomația culturală. Așadar, acest eveniment creează punți solide între cele două țări, prin intermediul culturii”, a declarat directoarea Institutului Cultural Italian din București, Laura Napolitano.
Caravaggio la Timișoara
Pentru prima dată în România, Timișoara are ocazia să expună lucrări ale marelui maestru italian Caravaggio.
Expoziția include lucrări emblematice ale acestuia, dar și ale altor mari pictori din perioada barocului, cum ar fi Lorenzo Lotto și Giuseppe Ribera.
„Este vorba despre prezența lui Caravaggio la Timișoara, și nu doar Caravaggio, vorbim de Lorenzo Lotto, de Ribera, de toți cei care l-au inspirat și în final l-au urmat pe Caravaggio, pe direcția inovațiilor pe care acesta le-a adus în zona picturii: dramatismul, contrastele, diagonalele, compoziția, acest spirit inovativ pe care Caravaggio îl introduce, fără să conștientizeze, de fapt, impactul pe care avea să-l producă peste generații”, a precizat directorul Muzeului Național de Artă Timișoara, Filip Petcu.
Expoziție de aproape jumătate de milion de euro
Consiliul Județean Timiș a alocat 2,3 milioane de lei (aproximativ 462.000 de euro) pentru expoziție. 360.000 de euro au fost plătite fundației din Florența pentru împrumut, curatoriat, transport și asigurare. Valoarea de asigurare a lucrărilor este de 84 milioane de euro, potrivit lui Filip Petcu.
„Știu că acest tip de evenimente costă, nu sunt ieftine, nu sunt ușor de organizat, dar sunt absolut necesare. Prin urmare, putem economisi de la multe alte capitole în care banii se cheltuiesc ineficient și inutil. Cred că este foarte important ca acest tip de evenimente să fie susținute de consiliul județean și, odată ce vom avea acest tip de evenimente de anvergură, veți vedea că vor achiesa și oameni de afaceri, cei care sunt amatori de artă și cultură și vor să participe la astfel de evenimente, dar să fie unele de renume internațional, dacă doriți”, a transmis președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Tabloul „Băiat mușcat de șopârlă” este unul dintre cele mai valoroase exponate. Acesta ilustrează stilul inovator al lui Caravaggio, cu realism intens și clarobscur dramatic. Lucrarea a fost realizată la Roma pentru negustorul de artă Constantino Spata. Există două variante ale tabloului: una la Fundația Longhi din Florența și alta la National Gallery din Londra.
Vizitatorii pot explora expoziția „Luminile lui Caravaggio” până pe 28 februarie 2025. Programul expoziției de la Muzeul Național de Artă din Timișoara este de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Biletul de intrare costă 80 de lei, iar vizitele pot fi rezervate online.