Municipiul Timișoara intră în scenariul roșu pe 24 octombrie, după ce rata de infectare la nivelul municipiului a depășit 3,39 la mia de locuitori.
Astfel, după bilanțul prezentat, vineri, de autorități, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a emis un nou set de reguli pentru a evita răspândirea virusului. Acestea vor fi valabile timp de două săptămâni.
Astfel, printre primele măsuri luate la nivelul municipiului se numără suspendarea cursurilor față în față, iar elevii vor face cursuri exclusiv online.
De asemenea, masca de protecție va fi obligatorie de pe 24 octombrie și în spațiile deschise.
Restaurantele și cafenelele care au activitatea în interior se închid, la fel și sălile de jocuri de noroc.
“Se suspendă activitatea de pregătire fizică în sălile de sport/fitness, pe o perioadă de 14 zile, cu excepția activităților desfășurate de sportivi profesioniști, legitimați și/sau de performanță, în cadrul unităților administrativ teritoriale cu rata de infectare peste 3/1.000 de locuitori”, se mai arată în Hotărârea Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș.
De asemenea, măsurile se aplică și în alte 13 localități în care rata de infectare a depășit pragul de 3 la mia de locuitori.
- Buziaș 4,31
- Sânnicolau Mare 3,42
- Dudeștii Noi 4,07
- Dumbrăvița 4,59
- Foeni 5,70
- Găvojdia 3,41
- Ghiroda 4,38
- Giroc 4,86
- Jebel 5,47
- Pesac 7,31
- Pișchia 3,30
- Săcălaz 3,86
- Sânandrei 4,40
La acestea se adăugă localitățile pentru care a fost luată deja decizia similară în precedentele Comitete Județene pentru Situații de Urgență și nu s-a împlinit termenul de 14 zile de aplicare a lor.
În această dimineaţă erau internate 211 persoane confirmate cu COVID-19, cu 33 la ATI, iar două cadre medicale au fost testate pozitiv.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro