Programul a început sâmbătă, cu o ședință de consiliu la Primăria Timișoara, pentru comemorarea eroilor-martir. Revoluționarii și-au spus păsurile celor din administrația publică locală și, ca în fiecare an, s-au certat între ei, dar s-au plâns și de indemnizații și de faptul că nu se mai aude nimic despre Dosarul Revoluției.
Tot sâmbătă, timișorenii au putut admira o expoziție de artă plastică cu tema „Revoluție – Libertate”, la Opera Română.
De la ora 17, suporterii ASU Politehnica mărșăluiesc prin oraș în cinstea eroilor-martir, sub deviza „Cine uită, e complice”. An de an, suporterii echipei de fotbal vor să le aducă aminte timișorenilor de cei care și-au dat viața la Revoluție.
„Pășim, ca în fiecare an, pe urmele părinților și fraților noștri, sperând la mai bine și păstrând în suflet mereu vie amintirea lor. E de datoria noastră să fim acolo, an de an! Altfel, Timișoara va fi cuprinsă de uitare și vom fi cu toții complici. Cine uită, e complice”, au transmis organizatorii, reprezentanții Asociației Druckeria.
Microbiștii mărșăluiesc din locul de unde a pornit Revoluția din Decembrie 1989 până la Cimitirul Eroilor, locul unde și-au găsit liniștea eroii Timișoarei. Se vor înarma cu bannere și vor scanda mesaje ca pe stadion.
Tot sâmbătă seară, în Piața Victoriei va fi organizat Marșul Libertății, un alt omagiu celor căzuți, pe traseul Operă – Catedrală – Operă, și vor fi aprinse candele.
Programul dedicat comemorării Revoluției anticomuniste continuă și duminică, cu slujbe și depuneri de coroane. An de an, timișorenii își cinstesc eroii cu slujbe de pomenire și cu un parastas, dar și cu momente de reculegere.
Fotografii: Constantin Duma
Programul complet:
Duminică, 17 decembrie:
ora 7:30, Calea Şagului nr. 7 – primirea invitaţilor din ţară (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Indoliate din Revolutia 1989”)
ora 10, Catedrala Mitropolitană – depunere de coroane; slujbă de pomenire a eroilor-martiri. (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”, ALTAR 1989, Asociaţia „Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989”, Asociaţia „16 decembrie 1989”, Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)
ora 12, Biserica Martirilor – depunere de coroane; slujbă de pomenire a eroilor-martir (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”, ALTAR 1989, Asociaţia „Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989”, Asociaţia „16 decembrie 1989”, Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)
ora 13-14, Cimitirul Eroilor – depunere de coroane; slujbă de pomenire a eroilor-martir, parastas. (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”, ALTAR 1989, Asociaţia „Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989”, Asociaţia „16 decembrie 1989”, Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)
ora 19, Catedrala Mitropolitană – moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor-martir (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)
Perioada 1-17 decembrie:
Sala Olimpia – Cupa MEMORIALUL REVOLUŢIEI la minifotbal, ed. a X –a (Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)
Perioada 18-24 decembrie:
Sala Olimpia – Supercupa Cupa MEMORIALUL REVOLUŢIEI la minifotbal, ed. a VI –a (Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)
Marți, 19 decembrie:
ora 19, deplasare la Popeşti-Leordeni (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)
Miercuri, 20 decembrie:
București, Popești-Leordeni – depuneri de coroane la troiţa crematoriului „Cenuşa” (ora 10) şi parastas şi slujbă de pomenire la Popeşti-Leordeni, Monumentul Eroilor-Martir ucişi la Timisoara (ora 12) (Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)
Bucureşti – Pe urmele Cenuşii Eroilor-Martiri dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989 (Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Cimitirul Eroilor Revoluţiei, crematoriul Cenuşa).
Popeşti-Leordeni – AXA: Monument – Biserica Suspendată – Gura de Canal “Castaforum”, unde s-a aruncat cenuşa; depuneri de coroane, slujbe de pomenire, parastase (Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)
Timișoara
ora 12 – sirenele vor marca, timp de trei minute, momentul în care Timişoara a devenit, în 20 decembrie 1989, primul oraş liber de comunism din România.
orele 12-15 – vizitarea locurilor istorice din Timişoara în care au avut loc cele mai importante evenimente din 1989: Podul Decebal, CJT, Opera Naţională, Catedrala Mitropolitană, Piaţa Maria (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, Asociaţia „Victoria”, Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989)
ora 20, Piaţa Victoriei – ROCK PENTRU REVOLUŢIE – spectacol dedicat memoriei eroilor Revoluţiei, cu participarea trupelor PHOENIX, PRO MUSICA, VEST PHOENIX COVER.
Joi, 21 decembrie:
Pelerinaj Slatina „Pe urmele martirilor timişoreni dispăruţi în Decembrie 1989” și parastas (Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”)
ora 17, sala Arizona – Adunare festivă închinată aniversării a 28 de ani de la Revoluţie şi a 27 de ani ai FNRD 1989 şi lansarea cărţii „Timişoara, capitală europeană a culturii, oraşul Revoluţiei din decembrie 1989” (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989)
ora 17 – Adunare festivă închinată Aniversării a 28 de ani de la Revoluţie şi a 27 de ani ai Asociaţiei „Victoria” (Asociaţia „Victoria”)
Vineri, 22 decembrie:
orele 12-14, Biserica Martirilor, Cimitirul Eroilor, Catedrala Mitropolitană – depuneri de coroane (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, Asociaţia „Victoria”)
ora 18, Galeria de Artă a Primăriei Timişoara – vernisaj expozitie „1 decembrie 2017-1 decembrie 2018, Anul Centenar al Marii Uniri din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia” (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989)
ora 18, Biblioteca Academiei – „1 decembrie 1918-1 decembrie 2017, 99 de ani de la Unirea Românilor şi Revoluţia din Decembrie 1989” (Asociaţia „Victoria”)
Sâmbătă, 23 decembrie:
Sala Capitol – Spectacol comemorativ (ALTAR 1989).