UPDATE 21 aprilie, ora 13:52: Cei doi polițiști locali, care au fotografiații în timp ce blocau cu mașinile trotuarul în fața sediului Poliției Locale Timișoara, au fost amendați fiecare cu câte 580 de lei și câte trei puncte de penalizare. Conducerea Poliției Locale Timișoara a anunțat că urmează să fie trasată zona destinată pietonilor pentru că, în prezent, trotuarul nu este „strict delimitat”. Mai mult, în zonă au fost montate camere de supraveghere.
UPDATE 19 aprilie 19:55 „În urma prezentării la sediul Poliţiei Locale, astăzi domnul Corneliu N. Vaida a fost sancţionat pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare la datele de 13 şi 14.04.2017 la adresa poliţiştilor locali prin intermediul reţelei de socializare Facebook, sancţiunea fiind de 900 lei”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Locale Timişoara.
„Direcţia Poliţia Locală Timişoara face cunoscut faptul că, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţeaua de socializare Facebook a fost declarată spaţiu public, motiv pentru care orice postare jignitoare poate fi sancţionată cu amendă în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 republicată, aspect valabil pentru orice persoană care se simte lezată de apelativele postate pe reţeaua de socializare”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Timişoara.
Pe de altă parte, poliţiştii locali au anunţat că în urma postării fotografiei cu maşinile parcate neregulamentar „s-a luat măsura imediată de eliberare a spaţiului astfel încât cetăţenii să poată trece”.
Un timișorean care a distribuit o fotografie cu mai multe mașini ce aparțin Poliției Locale, care erau parcate pe trotuar, a fost chemat la sediul instituției pentru a da explicații.
Timișoreanul Corneliu Vaida a postat pe Facebook o invitație primită de la Poliția Locală, în care este citat la secție pentru a da explicații cu privire la mai multe postări făcute pe rețeaua de socializare.
Totul după ce acesta, în cursul săptămânii trecute, a distribuit o fotografie a unei pagini de Facebook care înfățișa două mașini ale Poliției Locale, parcate pe mijlocul trotuarului, chiar în fața sediului instituției. Lângă mașini a fost pus un cărucior, autorul fotografiei dorind să arate că nu se poate trece din cauza autoturismele parcate.
În descrierea imaginii distribuite, Corneliu Vaida a scris „Milițiene Cojan, tu și adunătura ta de nesimțiți, ce-ar fi să vă auto-amendați?”.
La câteva zile distanță după ce a făcut postarea, timișoreanul s-a trezit acasă cu o invitație care are antetul instituției conduse de Dorel Cojan, notează tion.ro, pe aceasta scriind că bărbatul este invitat la sediul Poliției Locale, „în lucrarea privind conținutul mesajelor postate pe rețelele de socializare respectiv Facebook în data de 13.04 și 14.04.2017, în vederea clarificării”.
În caz de neprezentare, se vor aplica sancțiunile prevăzute de art. 2 pct. 33 din Legea nr. 61/1991, republicată, mai scrie în invitație.
Sursa foto: tion.ro
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro