Procurorii timișoreni au pus în mișcare acțiunea penală împotriva individului pentru două fapte de șantaj. Bărbatul a fost și arestat preventiv pentru 30 de zile.
Bărbatul de 33 de ani a mai fost acuzat, în trecut, că i-ar fi atacat pe cei doi soți în fața blocului în care locuiesc. Victimele au fost bătute crunt atunci, iar femeia a fost rănită grav și a avut nevoie de zeci de zile de îngrijiri medicale. Dosarul a fost, însă, clasat și, după aflarea veștii, cei doi soți au început să primească telefoane de amenințare. Cel care îi suna, aveau să confirme mai târziu polițiștii, era chiar cel acuzat în trecut că i-ar fi bătut. Bărbatul îi amenința pe cei doi că „îi taie în jumătate” sau „că le va face felul” dacă nu îi dau 5.000 de euro.
„Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Ț.B.V. cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de șantaj în formă continuată, (…) și au formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive față de acesta, pentru o perioadă de 30 de zile, de către Judecătoria Timișoara. Prin încheierea nr. (…), pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, față de inculpatul Ț.B.V, cercetat sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de șantaj în formă continuată, (…) Prin actul de inculpare s-a reținut următoarea situație de fapt: În datele de 05.05.2018, 06.05.2018, 12.05.2018 și 17.05.2018, inculpatul Ț.B.V. le-a contactat telefonic pe persoanele vătămate B.F.D. și B.V., iar cu aceste ocazii le-a solicitat suma de 5.000 de euro, sub amenințarea că «le va tăia în jumătate» și «le va face felul», dacă nu îi vor înmâna banii”, se arată într-un comunicat.
Un avocat a dat în judecată salvamarii care l-au scos din apă. În timp ce se certa cu ei, un copil de 15 ani a murit înecat