Bărbatul era bolnav de leucemie şi a fost infectat cu virusul imunodeficienţei umane care declanşează necruţătoarea maladie SIDA. Cel mai bun tratament împotriva leucemiei constă într-un transplant de măduvă, prin care sunt prelevate celule stem de la un donator cu un sistem imunitar sănătos şi sunt înlocuite celulele canceroase ale pacientului.

Potrivit medicilor, după trei ani, Brown a fost complet vindecat, astfel nu a mai fost detectată nicio urmă a virusului HIV în organismul pacientului. Rezultatele nenumăratelor teste arată că vindecarea a fost atinsă, informează site-ul thenextweb.com.

Cu toate că tratamentul a reprezentat un pericol pentru pacient şi nu multe persoane infestate cu HIV îl pot urma, cazul lui Timothy Ray Brown va sta la baza cercetărilor de tratare HIV prin intermediul celulelor stem modificate genetic.

Leucemia este un cancer al celulelor sângelui. Celulele din sânge sunt produse în măduva osoasă. În leucemie, măduva osoasă începe să producă prea multe leucocite (celulele albe) şi uneori acestea nu-şi mai îndeplinesc funcţiile, iar organismul nu mai poate să lupte cu infecţiile.

Virusul HIV atacă anumite tipuri de globule albe care fac parte din sistemul imunitar. Pe măsură ce sistemul imunitar începe să slăbească, globulele albe devin incapabile să opună rezistenţă împotriva bolilor şi de a lupta împotriva germenilor. Germenii care în mod normal ar fi rapid neutralizaţi, rămân în organism şi se înmulţesc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News