„Prioritatea a fost operaţionalizarea acestor centre noi, însă în următoarele două-trei zile va fi disponibilă şi această cerinţă operaţională de a afişa numărul de persoane care se află în faţă şi care este ritmul de vaccinare în centrul respectiv”, a spus Valeriu Gheorghiță.
Inițial, opţiunea privind timpul de aşteptare pentru cei de pe liste era aşteptată începând cu 1 aprilie. Apoi, reprezentanţii CNCAV au confirmat, pentru Libertatea, că aceasta va apărea până la mijlocul lunii aprilie.
Pe 6 aprilie, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că timpul de aşteptare pentru toți cei aflați pe liste va fi afișat pe site-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro din data de 10 aprilie.
Sâmbătă, 10 aprilie, mai mulți oameni au întrebat pe pagina oficială de Facebook RO Vaccinare de ce nu s-a efectuat modificarea anunțată cu câteva zile înainte de Valeriu Gheorghiță.
Reprezentanții CNCAV au precizat încă de ieri, 10 aprilie, la solicitarea Libertatea, că poziția în lista de așteptare pe platformă va fi implementată zilele viitoare de către specialiștii STS, iar întârzierea este strict din rațiuni care țin de creșterea ritmului de vaccinare, în beneficiul populației.