ComenteazăAlexandru Boscu s-a nascut in urma cu 45 de ani, in cartierul Circumvalatiunii, din Timisoara. A copilarit in renumitele cartiere Fratelia si Mehala, unde a aflat primele amanunte despre viata din Occident. Dupa ce si-a satisfacut stagiul militar la Medgidia, a hotarat sa fuga din tara. „Timp de doi ani am planuit cum sa trec granita si sa nu fiu prins. Aveam un unchi care locuia intr-un sat chiar pe granita cu Iugoslavia. Am fost in vizita de mai multe ori la el si am observat ca avea o parcela de pamant chiar langa fasie. L-am rugat la intoarcere din armata sa o cultive cu cat mai mult porumb. I-am spus ca atunci cand porumbul este mare, pe aici se poate trece la sarbi fara sa fii observat de graniceri. Intr-o zi, cand porumbul era copt, m-am ascuns in el si am asteptat pana cand patrula a trecut prin zona. Am traversat apoi granita. Am ajuns in Iugoslavia. Era in vara lui 1979. In primul sat sarbesc am fost prins si bagat in lagar. Am trait cu spaima ca voi fi inapoiat in tara, dar acest lucru nu s-a intamplat. Am fost dus in mai multe lagare din Iugoslavia, Italia si Germania, pana cand am reusit sa cer azil politic in America. Dupa aproximativ un an am fost anuntat ca SUA mi-au aprobat cererea”, ne-a povestit Alexandru Boscu, alintat de prieteni Alex.
Ajuns in Philadelphia, Alex a invatat engleza si a profesat meseria pe care o practicase si la „Dacia” Timisoara, cea de tinichigiu. Dupa cativa ani, patronul unui atelier de reparatii auto din Philadelphia l-a numit manager general si i-a dat mana libera tanarului american. „Imi iubesc mult meseria. Cand am fost numit manager general n-am mai avut somn. De dimineata pana noaptea tarziu stateam doar in atelier. Au fost nopti in care dormeam in atelier. Singurul meu gand era sa demonstrez ca merit increderea acordata. Si pot sa spun ca am reusit. Dupa cativa ani de munca, am reusit sa fac din atelierul nostru unul din cele mai renumite din Philadelphia si din Pennsylvania”, isi aminteste Alex.
Intre timp, Alexandru Boscu a adunat ceva dolari si, impreuna cu alti doi romani, si-a deschis propriul atelier auto. Munceste si acum tot la fel de mult. In putinele clipe de ragaz se ocupa de armele sale, pe care le considera copiii lui. „Mi-au placut de mic armele. M-au fascinat. Dupa ce am ajuns in America mi-am achizitionat cataloage de specialitate si am inceput sa-mi cumpar cate o pusca sau cate un pistol. Am cumparat in jur de o suta de arme. In statul Pennsylvania, oricine isi poate cumpara o arma doar pe baza permisului de conducere. Am profitat de aceasta facilitate si mi-am achizitionat arme din cele mai diferite. Am, dupa cum vedeti, de la cele mai diverse pistoale, pana la renumitele pusti de vanatoare cu luneta sau aruncatoare de grenade. Imi place sa merg la vanatoare sau in poligon, unde trag in medie cate 500-600 de cartuse. Am vanat cele mai diverse specii de animale, dar prefer ursul. Este un animal puternic, fioros. De cate ori am avut ocazia, primavara sau toamna, am participat la vanatorile de ursi organizate in Canada. Sunt atatia ursi acolo, incat un permis de vanatoare costa… 5 dolari!”, ne-a relatat Alex.
Dupa fiecare vanatoare sau tragere, Alex isi curata cu mare grija armele. Este atat de pasionat, incat i-a cumparat si sotiei sale, Geta, un pistol de calibru 9 mm. „Am fost surprinsa sa constat ca aici in America pistoalele sunt ceva obisnuit. Sotul meu mi-a adus intr-o zi acest pistol Beretta, deosebit de frumos si m-a invitat la tragere. La inceput, am fost foarte speriata, dar dupa ce am tras mai multe cartuse, m-am convins ca nu este chiar asa de rau. Uneori, cand raman singura acasa, port pistolul la brau. Ma face sa ma simt in siguranta”, a precizat Geta Boscu.