Se pare însă că operațiile estetice le-au provocat mari probleme unor paciente venite din China. După ce au mers în Coreea de Sud pentru pentru a-și estompa ridurile, pentru a-și schimba forma nasului, a bărbiei sau a ochilor, mai multe chinezoaice au avut surpriza ca vameșii de al aeroport să nu le lase se întoarcă în țară. Și asta pentru că aspectul fizic le era complet schimbat, iar fața din pașaport nu mai avea nici o legătură cu cea din realitate, scrie Daily Mail.
După un control riguros, pacientelor li s-a permis să treacă granița, dar au fost sfătuite să își schimbe actele de identitate cât mai curând. În urma semnalării mai multor astfel de cazuri, unele spitale din Coreea de Sud au început să elibereze certificate de chirurgie estetică, ce includ numărul pașaportului, numele spitalului și durata șederii în țară.
Chirugia plastică a devenit o afacere uriașă în Coreea de Sud, iar chinezoaicele care se întorc după operații îi recomandă cu ardoare pe medicii de acolo. Mirajul unei fețe noi sau a unui trup modificat atrage mii de clienți din China, în fiecare zi.
Diferențele dintre fotografiile făcute de paciente înainte și după operații sunt uriașe și explică nedumerirea vameșilor. VEZI AICI IMAGINILE
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News