Nu e nimic ciudat că tinerii rămân fără bani de distracţie în vacanţă, însă ce ajung să facă britanicele cu vârste între 16 şi 22 de ani pentru a obţine câţiva euro sau alcool e de-a dreptul şocant şi degradant. Zilele trecute, câţiva turişti veniţi la relaxare în animata insulă spaniolă Mallorca au rămas uluiţi de ceea ce au văzut pe stradă, la ceas de seară. O blondină britanică, minoră, rămasă fără bani de cheltuială, a dat alarma spunând că le va face sex oral bărbaţilor care-i vor cumpăra alcool. Şi amatori au fost: 24 în total!
Poliţia a deschis o anchetă
Filmuleţul cu adolescenta “prestând” pentru băutură a scandalizat lumea întreagă şi o anchetă e în desfăşurare. La nici două zile după acest scandal, un altul, avându-le protagoniste tot pe două adolescente britanice, a izbucnit în Regat. Fetele au făcut sex în stradă, în faţa unui club din Belfast, Irlanda de Nord. Conform unor martori, scenariul a fost acelaşi: tinerele nu mai aveau bani de alcool şi băieţii le-au promis băutură pe săturate în schimbul unei partide de sex. Identitatea celor implicaţi nu a fost făcută publică.