Cazul acestora este aproape identic cu cel înregistrat, joi după-amiază, în Crosne, în departamentul francez Essonne. O femeie care a venit să retragă bani de la un bancomat a fost încercuită de trei adolescenţi. Doi dintre ei i-au atras atenţia cu ajutorul unei petiţii false, iar al treilea a luat banii care ieşeau din bancomat, după care au fugit.
Poliţiştii au reţinut trei adolescenţi români, care corespund cu descrierea făcută de victimă. Cei trei se aflau în arestul poliţiei, vineri după-amiază. Aceştia au recunoscut că au furat şi au spus şi locul unde au ascuns cei 350 de euro furaţi.
Alţi trei români, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au fost arestaţi, marţi, în Crosne. Ei au arătat o petiţie falsă pentru o asociaţie de surdo-muţi şi au încercat să jefuiască o femeie la bancomat.