Salvamontiștii din Prahova au salvat patru tineri blocați în Bucegi FOTO: Facebook / Salvamont Prahova
Patru tineri, trei băieţi şi o fată, din Republica Moldova, care s-au aventurat să urce sâmbătă pe Valea Albă din Munții Bucegi, ghidându-se după informaţii găsite pe internet și fără echipament corespunzător, au trecut prin momente de panică, relatează Agerpres.
Aceștia au rămas blocaţi, sâmbătă seară, pe un teren accidentat şi îngheţat din Abruptul Prahovean, iar când nu au mai putut înainta au sunat la 112, cerând ajutor.
Ei au fost recuperaţi de salvamontişti după o operaţiune care a durat zece ore şi care s-a derulat în condiţii de ploaie, vânt şi temperaturi negative.
Conform datelor postate, duminică dimineaţă, pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, şase salvatori din cadrul serviciilor Prahova şi Buşteni au acţionat pentru coborârea de pe munte a celor patru tineri, care sunt studenţi la Universitatea din Ploieşti.
Salvatorii montani atrag atenţia asupra faptului că, în această perioadă a anului, turiştii trebuie să aleagă doar traseele care sunt marcate şi care pot fi parcurse şi în sezonul de iarnă şi, totodată, să se echipeze corespunzător.