ComenteazăÎn gara din Alexandria, doar versurile unei melodii de petrecere întrerup liniștea de la 3 după-amiaza. „Ce frumoasă-i viața…”, se aude de peste drum, de la un mic restaurant.
Trenurile spre București, cu care călătorește și Anca Popescu, 21 de ani, pleacă, de obicei, de la prima linie. Peste celelalte șine crește iarbă. Anca e studentă la Facultatea de Sociologie, însă doar din aprilie până în iunie, anul acesta, a făcut cursuri față în față. În rest, online.
Întârzierile trenurilor către București sunt ceva obișnuit. E suficient să arunci un ochi peste programul lor și afli că se adaugă 30, 40 sau chiar 111 minute. Până în Capitală, unde Anca a stat în gazdă cu o colegă, drumul de 90 de kilometri poate să dureze uneori peste patru ore.
„Aș vrea să se bage măcar două trenuri noi, toate sunt vechi”, spune Anca. „Nici nu pleacă la ora la care trebuie. Aș vrea să meargă direct spre București, acum schimbăm la Roșiori”, povestește ea pe peron. Își ține ochii mai mult închiși din cauza soarelui; poartă un tricou alb pe care, în dansul lor, niște litere roșii formează un cuvânt: „(re)descoperă”. Noi descoperim astăzi Alexandria alături de ea.
În alte zări, în Japonia, o gară a fost păstrată în funcțiune pentru o singură elevă care făcea naveta. Gândul e singurul care poate să străbată într-o clipă mii de kilometri, așa că revin în Alexandria, Teleorman, România.
În topurile „celor mai sărace județe”
Anca știe că județul Teleorman are o grămadă de lipsuri, dar se indispune când îl vede în clasamentele negative. „Un profesor de facultate ne-a vorbit, la un moment dat, despre județele sărace din România”, își amintește ea. „M-am simțit nașpa când a zis de Teleorman”.
De mulți ani, Teleorman ocupă, într-adevăr, primele locuri în topurile „celor mai sărace județe”. Într-un clasament publicat acum câteva zile de HotNews, cu date de la Institutul Național de Statistică, se află pe locul al doilea, după Botoșani, în ceea ce privește puterea scăzută de cumpărare.
Rezultatele la examenele naționale se încadrează, de asemenea, în partea de jos a topului pe județe. În sesiunea din vara lui 2022 doar 60% dintre elevi au promovat Bacalaureatul.
„Nu mișcă nimeni nimic și pentru noi, tinerii”
La mijlocul lui august, în vacanță, Anca este voluntar la Festivalul Ideo Ideis, de teatru și ateliere de dezvoltare personală pentru adolescenți, ajuns la a 17-a ediție. Au trecut deja patru ani de când ajută la organizarea festivalului care invită trupe de liceeni din toată țara. Tânăra a păstrat ecusoanele cu numele ei și le poartă pe toate la gât.
E singurul eveniment cultural important din oraș. „Înainte și după festival nu avem teatru, eu nu am văzut nimic niciodată”, spune Anca încruntată.
Ca să iasă din rutină, localnicii așteaptă, de pildă, bâlciul și Zilele municipiului Alexandria, când se prăjesc mici și concertează formații precum Cargo, Shelly & 5 Gang sau Cornelia și Lupu Rednic, invitate de primărie. În pandemie, nici măcar bucuriile astea nu le-au mai avut.
„Sunt mulți tineri aici care nu vor să plece. Sunt foarte dezamăgită de orașul ăsta cu atâta potențial, aproape de București, capitală europeană”, spune Anca, în timp ce un câine maidanez trece strada. Orașul în care Liviu Dragnea, fost președinte al Partidului Social Democrat, condamnat la peste 3 ani de închisoare cu executare, și-a ridicat una dintre vile. „Nu mișcă nimeni nimic și pentru noi, tinerii”, trage concluzia Anca.
„Îmi place să contribui la buna funcționare a lucrurilor care îmi ies în cale”
În centrul orașului, se mișcă însă ceva. Muncitorii au transformat „pietonala”, cum își numesc localnicii zona de promenadă și magazine, într-un șantier înecat în praf. S-ar putea să le facă și pistă de biciclete, din câte a auzit studenta.
Școala generală în care a învățat este la doi pași, ne face semn cu mâna dreaptă să ne apropiem de ea. Îi place că s-au păstrat geamurile cu rame de lemn.
Pentru că a urmat cursurile online, tânăra n-a apucat să se desprindă cu adevărat de localitatea în care a crescut. Ajungem într-un gang cu pereți pictați de voluntarii Ideo Ideis. „Nu te pleoști”, scrie alb pe albastru. E un culoar cu mesaje și acrobați pe care-l străbat zilnic o mulțime de oameni. „Trec des pe aici, sunt magazine, farmacii… Din cartiere, oamenii vin în centru”, mai spune Anca.
La câteva străzi mai încolo de școală, este Colegiul Pedagogic Mircea Scarlat, pe care l-a absolvit acum doi ani. Încă din liceu, a descoperit că poate să ajute fără să ceară ceva anume în schimb. „Dar tu ce primești?”, își amintește că o întrebau colegii când auzeau că e voluntară la festival. „Experiențe noi”, le răspundea Anca.
„Vreau să contribui la ceva. Îmi place să contribui la buna funcționare a lucrurilor care îmi ies în cale: facultate, familie, «Ideo Ideis»”, explică studenta.
„Îmi place să le ofer siguranță celor din jur, oamenii să știe că se pot baza pe mine”. Anul ăsta, de pildă, a amenajat corturile în care au dormit trupele de teatru: le-a aspirat, le-a dezinfectat și a cărat saltele.
Dorința de-a fi o persoană de bază a determinat-o să devină și voluntară SMURD, iar un an jumate a învățat, printre altele, să acorde primul ajutor.
Continuarea, pe Școala 9