Manual antivicii pentru elevi
Din semestrul II de scoala, 500 de profesori diriginti din orasele Timisoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Iasi, Constanta si Bucuresti vor preda dupa „manuale antivicii”. Cartea a fost „importata” din Spania unde se numeste „Barbacana”, termen care indica o fanta mica in zidurile unei cetati si care permite lupta numai din interior. Manualul este structurat in opt lectii despre viciile care „incep” din adolescenta: alcoolul, fumatul si drogurile.
Cele opt teme sunt insotite de casete cu filme despre viata la 12-13 ani: curiozitatea sexuala, anturajul, distractiile cu alcool, gastile de prieteni teribilisti etc. Profesorii si elevii din clasa a VII-a vor gasi impreuna solutii la problemele puse in filmele prezentate.
„500 de profesori diriginti, de toate varstele, au fost special instruiti sa lucreze cu aceste manuale inedite. Am ales elevii din clasa a VII-a, pentru ca la aceasta varsta apar tentatiile: fumatul, alcoolul si drogurile”, ne-a decarat Dumitru Dumitru, director in Ministerul Educatiei si Cercetarii.