Un băiat cu cămașa albastră și pantaloni albi zburdă necontrolat în curtea școlii. „Gata! Dacă am luat Bac-ul, mi-am aranjat toată viața. Sănătoși și fericiți să fim. Mai trebuie facultate, o nevastă bună și mulți copii, dar astea le rezolv fără emoții”!

E Adrian. Suntem la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Capitală, unul dintre cele mai bune licee din țară, în dimineața în care se afișează rezultatele la Bac. El și alți peste 129.000 de absolvenți de clasa a XII-a au trecut prin aceleași emoții în așteptarea rezultatului care le va decide viitorul.

Adrian sare în sus de bucurie după ce a aflat nota la BAC

Băiatul de etnie romă
care vrea să arate că poate

Adrian a obținut media 9,13. Nu este excepțională pentru colegiul unde a studiat, dar e bucuros pentru că a obținut ceva mai important. „Pentru mine reprezintă spargerea unei bariere legate de familia și etnia mea romă. Sunt primul din familie care a dat Bac-ul și l-a luat. E o mare realizare pentru mine. Sufletește. Vreau să arăt că și romii pot merge la licee bune și să ia note mari”, ne explică Adrian.

Tatălui său i-a venit să plângă când a aflat rezultatul. El nu are decât opt clase, iar mama sa, 10. Cu greu cei doi au reușit să-și deschidă o mică pensiune ca să-și poată întreține cei 5 copii la școală. Adrian va merge la Facultatea de Drept, pentru că acolo i se vor deschide uși pentru un viitor mai bun, speră tânărul.

Adrian vrea să îi inspire pe alți copii de etnie romă să meargă la școală

„Sistemul este dezatruos, dar putem repara”

Adrian îmbrățișează pe cine apucă, iar bucuria lui îi însuflețește și pe colegii săi. Unul dintre ei este Iulian. La Română a luat 9,05, la Matematică – 9,60 și la Chimie Organică – 9,65.

„Nu mă așteptam la note așa mari. Nu mi-am făcut speranțe. Pentru mine a fost important că am făcut tot ce am putut la examen”, ne spune adolescentul de 18 ani.

Pe 24 iulie va da admiterea la Medicină. Îi place să lucreze cu oamenii și este de părere că nu e nimic mai frumos decât să salvezi viața unui om. Nu s-a decis încă în ce domeniu vrea să se specializeze, dar are câteva opțiuni printre care Cardiologie, Endocrinologie sau Chirurgie reconstructivă.

„Știu că sistemul medical de la noi este dezastruos, dar cred că încă putem repara lucrurile. Dacă plecăm toți, cine mai rămâne să schimbe ceva? Generația noastră poate face ceva măreț aici, acasă, unde este atâta nevoie decât să primim o recunoaștere în afară“, afirmă Iulian.

Iulian vrea să dea admiterea la Medicină. FOTO: Vlad Chirea

O meserie cu care să ajuți oameni

Și colega sa Andrada vrea să meargă mai departe în Medicină. „Credeam că voi lua peste 8,50 la toate, dar nu mă așteptam să fie atât de mari notele. Am luat 10 la Română. Sunt foarte mândră! La Istorie a mers mai puțin bine. Au fost cerințele mai dificile. Acolo am luat 9,60. La Logică – 9,90. Nu știu pentru ce mi-a scăzut 10 sutimi, pentru că, potrivit baremului, am făcut totul perfect”, ne spune tânăra.

Vrea să meargă la Facultatea de Moașe și Asistente Medicale la Universitatea „Carol Davila” din București. „Oricare dintre cele două meserii mi se par frumoase, pentru că ajuți oameni. Vezi cazuri și cazuri. Nu te plictisești niciodată“, ne explică Andrada. Se îndepărtează de noi pentru că toată familia o sună și încă nu a apucat să le răspundă.

Andrada vrea să devină moașă sau asistentă medicală

Un viitor în publicitate

Pe o bancă, în spatele unui grup de adolescenți, zărim o tânără cu părul prins în coadă. Zâmbește larg. „Am luat 10 la Română, 10 la Economie și 9,90 la Istorie. Este a treia medie pe liceu. Sunt foarte fericită. Încă nu îmi revin din șoc”, ne spune Ana.

Vrea să dea la publicitate la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității București. Îi place foarte mult facultatea. A fost la evenimentul porților deschise, unde a avut ocazia să cunoască profesori și actuali studenți ai facultății care i-au lăsat o impresie foarte bună. Pe lângă asta, domeniul în sine i se pare provocator și ofertant.

„Orice are nevoie de publicitate în ziua de azi. Mi se pare foarte important să știi să scoți în față tot ce este mai bun dintr-un obiect sau dintr-un om”, ne explică Ana.

În schimb, Dana, mama ei, se aștepta la aceste rezultate. „Este un copil bun, care a învățat tot timpul și știe ce vrea de la viață. Îmi doresc să aibă satisfacție din toate lucrurile pe care le va face. Să pună suflet și pasiune în ele”, ne mărturisește părintele.

Ana și mama ei, Dana, sunt bucuroase după ce află rezultatele la BAC

„Tata vrea să mă vadă viitoarea Laura Codruța Kovesi“

Adela este unul dintre puținii candidați nemulțumiți pentru rezultatele obținute. A luat 9,55 la Română, 9,01 la Istorie și 9,20 la Economie. La Economie crede că nota este corectă, deși a fost olimpică pe țară la materie, pentru că știe unde a greșit și își asumă. Pe de altă parte, la Istorie crede că a fost nedreptățită și se gândește să depună contestație.

„Ceea ce este în barem se regăsește și în lucrarea mea și acum mă întreb: de ce mi s-a scăzut? Problema este că nu ne putem vedea lucrările după ce primim rezultatele ca să vedem unde am greșit și să știm pe viitor cum să procedăm. Nu-mi trebuie o medie mai mare, dar e o chestie de principiu”, explică adolescenta.

Adela vrea să dea admiterea la Facultatea de Drept

Întotdeauna a avut un spirit justițiar, motiv pentru care va da admiterea la Drept. „Tata mă vede viitoarea Laura Codruța Kovesi. Sunt și înaltă, deci cred că am potențial” (Râde).

Zilele trecute s-a certat cu portarul de la colegiu. Îi spunea că țara noastră o să aibă cei mai penali procurori din Europa, iar ea l-a contrazis. „Vin din urmă tineri cu un alt set de valori, iar clasa politică este în continuă schimbare cu valul de politicieni din partidele noi. Toate lucrurile astea ar trebui să ne dea speranțe că vom îndrepta lucrurile”, crede Adela.

Îi este teamă că va merge la facultate și va învăța dintr-un Cod civil sau penal care va fi ciopârțit de actuala clasă politică. „E groaznic ce se întâmplă. Politicienii trebuie să înceteze să se gândească doar la ei”, încheie tânăra.

Via Sorbona. În România, Filosofia este mult mai puțin apreciată față de Franța

O tânără cu ochi albaștri pășește timid către panoul cu rezultatele de la
Bac. A luat 10 la Română, 10 la Istorie și 9,60 la Filosofie. I s-a părut
destul de ușor și la a treia materie, dar crede că ea și restul candidaților au
fost dezavantajați de un subiect.

„Am greșit la un exercițiu cu câteva teorii filosofice și definițiile lor. Una dintre ele era «adevărul manifest», o expresie de care n-am mai auzit până acum, deși am luat locul 3 la olimpiada națională și, din câte am vorbit cu trei profesori de filosofie, nu prea se găsește formularea asta. De pildă, în manuale nu există”, reclamă Monica.

Monica va studia Filosofia la Sorbona. FOTO: Vlad Chirea

Ea este unul dintre tinerii care vor pleca în afară la facultate. Opțiunea ei: Facultatea de Filosofie din cadrul Universității Sorbona, Paris. Va pleca pentru că în România, crede tânăra, nu este apreciat acest domeniu.

„În Paris există o tradiție îndelungată pentru astfel de studii, iar societatea le valorifică mai mult pe piața muncii și în mediul academic. În schimb, în România nu prea ai unde să te angajezi. Cu filosofia mori de foame”.


Citește și:

Topul liceelor din București cu cele mai multe medii de 10 la BAC 2019

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News