„Sunt dezamăgit şi am un gust amar când văd, uneori, tineri care merg chiar la manifestări publice, unde parcă militează pentru slava instituţiilor represive ale statului, parcă şi-au ales modele cum ar fi Kovesi sau Coldea şi atâta înţeleg ei din ceea ce înseamnă o ţară europeană, o ţară liberă, o ţară democrată. Îi compătimesc pe aceşti tineri şi compătimesc şi partidele din care fac parte, pentru că, în loc să le insufle idealuri măreţe, aşa cum poate am avut noi în momentul căderii comunismului, îi lasă să se ducă pe acest drum care este surprinzător pentru toată lumea”, a declarat Tăriceanu, duminică, la Gala Premiilor Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (TLDE), de la Palatul Parlamentului.
Vicepreşedintele ALDE Graţiela Gavrilescu i-a îndemnat duminică pe membrii Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor să fie „la concurenţă cu #rezist, pentru că ALDE merită”.
„O să vă rog ca, aşa cum #rezist postează zilnic împotriva noastră pe Facebook şi pe toate reţelele de socializare, împotriva poporului român, împotriva unităţii noastre, aşa să postaţi dumneavoastră în permanenţă cu sigla ALDE şi promovaţi-vă, aveţi posibilitate, meritaţi, (…) astfel încât noi şi dumneavoastră să putem să păstrăm această minunată ţară aşa cum există ea astăzi pentru viitoarele generaţii”, a spus Gavrilescu.
Ministrul din Cabinetul Dăncilă a continuat: ”Vă mai rog ceva. Să fiţi la concurenţă cu #rezist, trebuie, pentru că ALDE merită. Aşa vom putea să fim a doua putere politică a României în 2020″, a declarat Graţiela Gavrilescu.
Ea le-a transmis și un mesaj de susținere reprezentanților tineretului din ALDE. ”Suntem la trei ani de existenţă, scorul nostru se dublează, aţi văzut sondajele – 12-13% este un scor bun astăzi, dar insuficient pentru 2020. Voi, viitorul politicii româneşti, viitorul ALDE, trebuie să luptaţi alături de noi ca scorul în 2020 să fie ca ALDE să fie al doilea partid puternic din România. Cred că putem să demonstrăm lucrul acesta”, a spus aceasta.
Gala Premiilor Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (TLDE) se desfăşoară la Palatul Parlamentului.