Cercetarea, realizată pe 1.200 de tineri, s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România – membri ai generației Z (cei născuți după 1995, cunoscuți și ca iGeneration, Centennials sau „nativii digitali”), în ultimele luni ale acestui an.
,,Prin acest studiu ne-am propus să analizăm comportamentele și stările tinerilor din România, interesele și motivațiile lor, în acest context pandemic, comparativ cu ceea ce a însemnat 2020 pentru ei, astfel încât să le putem înțelege deciziile de acțiune și consum, planurile de dezvoltare, precum și percepția asupra lumii de astăzi și a noii realități”, punctează Alin Claudiu Apostu, coordonator al studiului Insights și Project Manager în cadrul programelor naționale „Insights” și „Vreau să fiu Antreprenor”.
În 2021, generația Z are stări emoționale fluctuante și probleme financiare
La un an și jumătate de la începutul pandemiei de COVID-19, tinerii generației Z din România au mărturisit că se simt mai obosiți (50% în 2021 vs. 34% în 2020), că se confruntă cu stări emoționale fluctuante (49% în 2021 vs 37% în 2020), dar și cu momente de incertitudini referitoare la perioada ce va urma, luând în calcul și actualele tensiuni din sfera personală și profesională (32% în 2021 vs. 26% în 2020).
Totodată, datele arată că, în 2021, tinerii resimt mai pregnant lipsurile din societatea românească față de acum un an.
Cele mai importante dintre lipsurile menționate de reprezentanții generației Z sunt resursele financiare (77% în 2021 vs 59% în 2020), urmate la o distanță considerabilă de lipsa consilierii în carieră (59% în 2021 vs 47% în 2020), precum și problema birocrației și lipsa digitalizării (55% în 2021 vs 32% în 2020), dar și lipsa susținerii morale din partea apropiaților (50% în 2021 vs 34% în 2020) și, nu în ultimul rând, lipsa accesului la programe de învățare non-formală – cursuri, programe de leadership (48% în 2021 vs 37% în 2021).
Organizarea personală, educația financiară și tehnologia – în topul abilităților de dezvoltare
Participanții au fost întrebați despre abilitățile de care au nevoie și pe care și-ar dori să le învețe pentru a se dezvolta. Topul menționat de ei suferă mici modificări față de cel de anul trecut, iar explicația stă în contextul economic prin care a trecut România în ultimul an.
Astfel, dacă organizarea personală (gestionarea timpului, productivitatea proprie) rămâne, în continuare, pe primul loc în topul preferințelor (60%), în 2021, nevoia de educație financiară și de investiții crește semnificativ, ajungând pe primul loc printre nevoile tinerilor (60% în 2021 vs 51% în 2020).
Câți tineri vor să plece în străinătate
Dacă fetele menționează într-o mai mare măsură nevoia de a învăța să-și gestioneze mai bine emoțiile (66% fete vs 40% băieți), băieții susțin mai des educația financiară (64% băieți vs 56% fete), tehnologia (44% băieți vs 29% fete) și lucrul în echipă (30% băieți vs 21% fete).
Referitor la planurile profesionale ale tinerilor, 1 dintre 3 respondenți ai generației Z precizează că plănuiește să se angajeze în România, iar 21% dintre ei se gândesc să își continue studiile în țara noastră.
Doar 12% dintre participanții la studiu declară că vor să lucreze în străinătate și tot atâția sunt cei care intenționează să-și deschidă o afacere.
Cât timp petrece Generația Z în fața ecranelor
Cei mai mulți dintre respondenții studiului (43%) au declarat că, în această perioadă, petrec zilnic între 4 și 8 ore în fața ecranelor, urmați de aproape o treime (28%) care susține că stă în fața ecranelor între 8 și 12 ore.
Nu se remarcă diferențe în funcție de genul tinerilor, în ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranelor, dar sunt mai mulți cei între 19-21 de ani care acordă mediului digital între 8-12 ore (32%).
De asemenea, sunt mai mulți tinerii din mediul urban (31%) care își petrec între 8-12 ore navigând pe ecrane în comparație cu cei din mediul rural (25%).
Instagramul, preferat de tineri
În ceea ce privește platformele sociale preferate de către Generația Z:
- Instagram este principalul canal folosit de o treime din tinerii din România (33%),
- urmat de Facebook (22%),
- YouTube (17%),
- WhatsApp (13%) și
- TikTok (12%).
Cei cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani folosesc Instagram în mai mare măsură (47%) decât ceilalți tineri din categoriile de vârstă 19-21 ani, respectiv 22-24 ani, fiind pe primul loc în topul preferințelor.
Instagram este înlocuit cu Facebook, care ajunge pe locul I în rândul celor de 22-24 ani (28%).
„Cei care nu se uită la generația Z vor deveni inadaptați mai curând decât se așteaptă”
„Cei care nu se uită la generația Z, care nu se modelează după aceștia vor deveni inadaptați mai curând decât se așteaptă. Viitorul se întâmplă deja și se întâmplă repede. De multe ori, relevanța generației Z este subestimată, deoarece puterea financiară a acestei generații este mai scăzută. Însă, forța generației Z se manifestă deja, prin puterea ei de influență asupra generațiilor mai mature, dar și prin nealinierea tinerilor la structurile sociale tradiționale. Generația Z se remarcă în toate studiile noastre, nativii digitali sunt structural diferiți”, a declarat Silvia Luican, fondator IZI data.