Tinerii din România au fost în 2020 cei mai afectați de deprivarea materială și socială, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată cele mai recente statistici Eurostat. Noile informații vin în contextul în care 2022 a fost numit Anul European al Tineretului, instituțiile UE organizând mai multe activități care să sublinieze „importanța tinerilor pentru construirea unui viitor mai bun – mai verde, mai inclusiv și mai digital”.
Indicele de deprivare socială și materială al UE se calculează ca proporție a persoanelor care nu reușesc să îndeplinească cinci din cele 13 nevoi de bază ale vieții, considerate indispensabile pentru un nivel de trai decent. Între criterii, dincolo de posibilitatea de a plăti chiria/ întreținerea și utilitățile, se regăsesc: să nu ai o mașină, să nu ai acces la internet, să nu ai două perechi bune de pantofi, să nu ai activități de timp liber în mod regulat, să nu ieși în oraș cu prietenii sau familia o dată pe lună, să nu-ți permiți să ai haine noi, toate acestea din motive financiare.
România, Bulgaria și Grecia – țările în care tinerii sunt cei mai săraci din UE
La nivel european, 7% din populația tânără, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, suferă de deprivare materială și socială, în vreme ce România conduce topul, cu 24%.
Țara noastră este urmată, la coada clasamentului, de Bulgaria (21%) și Grecia (16%), în timp ce 11 state membre au sub 3% (Luxemburg, Croația, Estonia, Finlanda, Slovenia, Polonia, Olanda, Cehia, Cipru, Suedia și Austria).
În comparație cu anul 2019, în primul an de pandemie, rata deprivării materiale și sociale în rândul tinerilor din UE a crescut cu 2%, deși rata la nivelul populației totale a rămas aceeași (7%).
Studiul arată că, spre deosebire de 2019, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în rândul tinerilor din România, Irlanda și Germania (țări în care rata a crescut cu 3 puncte procentuale).
În 2020, România a avut cele mai mari creșteri din UE la subgrupele de vârstă 15-19 ani și 25-29 de ani, care au fost sever deprivate material și social, înregistrând creșteri de peste 4 puncte procentuale față de anul anterior.
Deprivarea materială în rândul populației generale a României
În ce privește populația generală a României, 2,95 milioane de oameni au fost afectați de deprivare materială severă în 2020, conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică. Femeile suferă mai mult de sărăcie – sunt aproape 53%.
Conform INS, deprivarea materială severă se referă la persoanele care, din cauza lipsei resurselor financiare, nu îşi pot permite cel puţin patru din cele nouă elemente componente considerate esenţiale pentru un trai decent:
- achitarea la timp a chiriei, ipotecii sau a utilităţilor;
- asigurarea unei încălziri adecvate a locuinţei;
- posibilitatea de a face faţă unor cheltuieli neprevăzute;
- plata unei săptămâni de vacanţă anual;
- consumul de carne sau peşte cel puţin o dată la două zile;
- deţinerea unui televizor color, a unei maşini de spălat, a unui telefon (fix sau mobil), a unui autoturism personal.
S-au descurcat mai bine persoanele care trăiesc în gospodării fără copii dependenţi, față de cei care au copii în îngrijire, arată datele INS, citate de Agerpres. Nivelul de sărăcie este mai accentuat în cazul familiilor cu mai mulți copii (minimum trei copii dependenți), 43,9% din acestea fiind deprivate material sever. O altă categorie puternic afectată este cea a gospodăriilor monoparentale cu copii (25,5%).
În ce privește distribuirea regională a deprivării materiale severe, cele mai afectate regiuni sunt sud-estul României și sudul Munteniei. Totuși, creșteri ale nivelului de sărăcie s-au înregistrat în majoritatea regiunilor, comparativ cu anul 2019.