Potrivit rapoartelor, produsele de economisire au înregistrat o creștere cu 35% în prima parte a anului 2015, comparativ cu aceeași perioadă din 2014. “Preocupările financiare privind viitorul familiei se află, teoretic, la cote destul de ridicate în România, dar acest lucru vine, mai degrabă, din tradiție, nu dintr-o programare reală a acestora, concretizată în soluții financiare corecte. Iar aici considerăm că este loc de mai bine. Copiii trebuie să se afle pe primul loc în interesele noastre, indiferent că suntem părinți sau bunici. Și nu e suficient doar să le planificăm, din punct de vedere financiar, viitorul, ci s-o facem aplicat și să le oferim sprijinul necesar pentru o educație financiară corectă”, susține  Dana Demetrian, VP Retail & Private Banking. Studiul, realizat de către IMAS International, arată că tinerii cu vârste de 14-25 de ani din România cheltuiesc, în medie, 33 de euro lunar pe haine, încălțăminte și alte accesorii asociate, cu mult peste media celorlalte țări din estul și centrul Europei, fiind întrecuți doar de austrieci – 57 de euro. Cehii și slovacii alocă, spre exemplu, doar 21 euro, ungurii – 17 euro, croații – 22, iar sârbii – 18 euro. Mai departe, România are, cu excepția Austriei, cei mulți tineri din grupa de vârstă 17-19 ani care dețin un telefon de tip smartphone. Atunci când sunt întrebați de unde provin banii, tinerii românii au cea mai mică rată de răspuns la categoria “joburi part-time sau full time” – 76%, în timp ce cehii se află la 99%, austriecii la 98%, slovacii șim croații la 97%, iar ungurii la 82%.

 
 

Urmărește-ne pe Google News