Ziua de ieri părea să fie cu noroc pentru Mariana Csukor, de 40 de ani, din Bucureşti, care după ce şi-a dus mama la Spitalul Cantacuzino a aflat că aceasta a scăpat de amputarea unui picior.

La ieşirea de la instituţia medicală, norocul lor s-a schimbat.

«A lovit-o pe mama»

“Când m-am întors la autoturism l-am găsit blocat. Am sunat la uşa imobilului în faţa căruia parcasem, pentru a afla a cui e maşina, a ieşit Tino Furtună, chiar ca o furtună şi a început să ne înjure şi pe mine, şi pe mama. A venit imediat şi nevastă-sa şi amândoi au sărit la noi. Nu s-au mulţumit să ne înjure, nevastă-sa a şi sărit la mine, iar el – la mama, o femeie de 60 de ani, bolnavă. A lovit-o pe mama cu portiera maşinii şi a continuat seria de înjurături. «Morţii mă-tii că-ţi fac praf maşina! Băga- mi-aş….». Am încercat să-i explic faptul că e o situaţie gravă, mi-am cerut scuze, dar nu aveai cu cine să discuţi. Erau ca turbaţi. Ne înjurau şi ne spuneau cine-s ei şi ce-mi pot face. Am chemat imediat Poliţia, prin 112, dar nici agenţii veniţi nu au reuşit să-i calmeze, mai ales când le-am spus că eu nu am făcut nimic ilegal şi că nu am greşit cu nimic. A refuzat să se legitimeze şi a continuat să ţipe. Sunt indignată că un om care are pretenţia că este vedetă poate să se poarte în aşa hal. Voi face plângere la Poliţie pentru agresiune”, a povestit pentru Libertatea Mariana Csukor.

Tino: «Eu am chemat poliţia»

“Nu-mi ies repede din pepeni! Însă n-am suportat niciodată combinaţia dintre şmecherie şi tupeu pe care a arătat-o respectiva. Eu am chemat poliţia, să-i ridice maşina, pentru că trei ore clienţii mei n-au putut să intre şi să iasă din firmă. N-am făcut niciodată asta, pentru că e un spital în zonă, iar oamenii staţionează cu probleme, în limita bunului simţ. În loc de scuze, doamna a recurs la ameninţări cu diverşi şi procese. Nu am înjurat-o, i-am adresat nişte «propuneri» adecvate comportamentului său”, ne-a spus Tino Furtună.

 
 

Urmărește-ne pe Google News