„Doamna lui domnu Tinu si copilul locuiesc in casa aia alba,,, ne spune o batrana, grabita sa treaca in casa de nametii de zapada. Gasim, insa, si oameni care citisera ziarul de sambata si erau la curent cu situatia fiului nelegitim. „Tinu venea des pe aici – spune o femeie. Pot sa zic ca il vedeam zilnic, ba dimineata, ba seara. Uneori venea la gratare cu colegii de la Adevarul. Ce sa va zic, el a ajutat-o pe Milica cu casa. Dar locul de casa e al ei, de la parinti. Noi abia acum am aflat ca domnu Tinu era casatorit, n-am stiut asta. Emilia era mai retrasa, dar e o femeie buna. Pe el il vedeam des si cu baiatul. Am impresia ca i-a luat si o masina copilului. Cand ne intalneam pe garla (n.r. pe malul lacului) vorbeam cu domnu Tinu ca intre vecini, asa… amabilitati. Mama lui e o doamna la vreo 50 de ani, cocheta si draguta. Acum e pensionata.,,

Cu Emilia Iucinu am discutat, ieri, telefonic. Era profund marcata, mai ales de boala copilului, acum rapus la pat de pojar. „Starea sanatatii lui Andrei s-a schimbat in noaptea de sambata, cand datorita stresului, baiatul a avut si o hemoragie pe nas. Suferinta lui m-a naucit. Acum si eu sunt sub tranchilizante si nu sunt foarte lucida,,, a spus fosta iubita a lui Dumitru Tinu. Despre Andrei am aflat ca a fost premiant din clasa I pana in a X-a si ca l-a avut mereu aproape pe tatal sau, desi acesta nu si-a recunoscut oficial paternitatea.

Procesul de paternitate va dura peste un an

Procesul de constatare a paternitatii, deschis de Andrei Iucinu ar putea sa amane cu cel putin un an impartirea averii ramase in urma defunctului Dumitru Tinu. In mod normal, un astfel de proces dureaza un an. Pe parcursul acestuia Andrei Iucinu poate invoca orice fel de probe admise de lege pentru a-si dovedi pretentiile. Poate fi invocata proba cu martori in care persoane care aveau cunostinta despre relatiile dintre cei doi pot depune marturie in fata instantei. De asemenea pot fi prezentate inscrisuri constand in scrisori ale defunctului catre Andrei sau catre mama sa, sau catre terte persoane in care vorbeste despre copilul din afara casniciei, sau orice alte documente relevante, dar decisiv e testul ADN.

 
 

Urmărește-ne pe Google News