Accidentul s-a produs la kilometrul 78 al Autostrăzii Soarelui, cunoscută ca A2, pe sensul de mers dinspre Constanţa spre Capitală. Camionul, care aparţine unei firme din Găeşti, venea de la Slobozia, de unde preluase marfa, şi urma să ajungă la Bacău.

Din primele cercetări rezultă că şoferul TIRului, aflat pe prima bandă a autostrăzii, a vrut să depăşească un autoturism, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-un şanţ. Şoferul spune însă că unul dintre cauciucuri i-a explodat. Din fericire, bărbatul aflat la volan nu a fost rănit. Imediat în zonă au ajuns două autospeciale de pompieri din cadrul ISU Călăraşi, un echipaj SMURD şi mai mulţi poliţişti. Cei din urmă susţin că şoferul avea toate actele încărcăturii în regulă.

În camion erau 100 de saci cu azotat de amoniu

La faţa locului, pompierii au constatat că peste 100 de saci plini cu azotat se răsturnaseră pe câmp, iar motorina din rezervor se scursese, acoperind o zonă destul de mare, aşa că s-au grăbit să pună pământ peste ea. Şi aceasta deoarece în contact cu benzina sau cu motorina azotatul de amoniu putea exploda, provocând o adevărată tragedie!

În urma accidentului, circulaţia pe Autostrada Soarelui a fost restricţionată pe o bandă de mers. O echipă de muncitori, adusă special de la Călăraşi, a încărcat sacii cu azotat de amoniu într- un alt camion. Pompierii au dat cu spumă pentru îndepărtarea motorinei din zonă, apoi au spălat asfaltul. În jurul după-amiezii, o macara a scos camionul de pe banda de urgenţă în afara carosabilului.

La Mihăileşti, în 2004, un accident asemănător s-a soldat cu 18 morţi

Pe 24 mai 2004, la ora 5.50 dimineaţa, un camion încărcat cu azotat cu amoniu a explodat în comuna Mihăileşti, judeţul Buzău, după ce şoferul a pierdut controlul volanului. În tragedie şi-au pierdut viaţa 18 persoane, printre care şapte pompieri, trei localnici şi doi jurnalişti de la Antena 1. Un crater cu adâncime de 6,5 metri şi o rază de 21 de metri s-a format în jurul locului exploziei, iar bucăţi de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri, afectând acoperişurile mai multor case din zonă.

( foto: ISU Călăraşi)

Urmărește-ne pe Google News