Tir încărcat cu bușteni s-a răsturnat pe carosabil, iar circulația rutieră pe E 578, la ieșirea din municipiul Toplița spre Gheorgheni, se desfășoară pe un singur sens

Tir încărcat cu bușteni s-a răsturnat din cauza ceții

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că tirul este încărcat cu bușteni și, inițial, traficul a fost blocat pe ambele sensuri. Ulterior, s-a reușit deblocarea unui sens de mers, iar circulația se face alternativ, sub supravegherea echipajelor de poliție. Potrivit sursei citate, șoferul a suferit leziuni minore și a refuzat transportul la spital. La fața locului se așteaptă sosirea unei macarale pentru repunerea tirului pe roți. În unele zone din Harghita se înregistrează ceață densă și vizibilitate redusă, județul aflându-se până la ora 20.00 sub o atenționare, în acest sens.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News