Mai puţini bani în top decât în 2014

Scădere s-a înregistrat şi în cazul averilor însumate ale celor mai bogaţ i 300 de antreprenori români, după ce în ediţia de anul trecut averea cumulată a crescut cu peste 4%.
Astfel, în acest an, suma totală a averilor a ajuns la 20,8 miliarde de euro, cu 7,5% mai mică decât valoarea din ediţia anterioară a clasamentului.
Totuşi, în cazul pragului minim al averii pentru ocuparea unui loc în Top 300 Cei mai Bogaţi Români s-a înregistrat o creştere. Dacă anul trecut acest nivel se situa la 14-15 milioane de euro, în ediţia de anul acesta pragul a urcat la 16-18 milioane de euro.

Milionarii locuiesc la centru

Cei mai mulţi milionari se regăsesc în regiunea Bucureşti-Ilfov. Averea cumulată a celor 114 antreprenori ajunge la 9,57 de miliarde de euro, în scădere cu aproape 1,5 miliarde de euro faţă de anul trecut, când se aflau în clasament 136 de milionari din această regiune.
“Dacă ar fi să facem un portret de milionar din Top 300, acesta ar arăta în felul următor: are 55 de ani, este bărbat, locuieşte în Bucureşti şi are o avere medie de 69,3 milioane de euro”, spune Ciprian Mailat, redactorul şef al revistei Capital.
Domeniile în care s-au înregistrat creşteri sunt industria, agricultura, imobiliarele şi, mai nou, turismul, unde mai mulţi milionari au investit.
Capital Top 300 Cei mai Bogaţi Români e disponibil la chioşcurile de ziare începând de azi, 30 octombrie

 
 

Urmărește-ne pe Google News