Zece mașini vor putea fi admirate de bucureșteni în intervalul orar 11:00 – 13:00,  parcurgând în coloană un traseu care va avea ca punct de plecare sediul galeriei Țiriac Collection de pe Calea Bucureștilor nr. 289, din Otopeni. Mașinile își vor continua plimbarea pe Șos. București – Ploiești, Șos. Kiseleff, Str. Ion Mincu, B-dul Aviatorilor, B-dul Mareșal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, Șos. București – Ploiești, B-dul Dr. Liviu Librescu – Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, traseul finalizându-se tot la Țiriac Collection, unde mașinile vor rămâne expuse în exteriorul galeriei pentru a fi admirate de doritori.
Aflate în stare perfectă de funcționare, la paradă vor participa două modele Ford, un DeLuxe din 1939 și un Thunderbird cu an de fabricație 1957, un Chevrolet Corvette din 1958, un Dodge Charger din 1968, două modele Chrysler, Imperial din 1933 și Town & Country din 1949, un Lincoln Continental Cabriolet din 1948, un Packard Super Eight din 1936, un Cadillac Series 62 Convertible din anul 1950 și modelul Cord 812 Custom Beverly din anul 1937, proaspăt câștigător al Concursului de Eleganță Auto de la Sinaia, ediția 2015.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News