„O umilinţă incredibilă”, aşa a catalogat rezultatul un prezentator de ştiri în timp ce un alt articol din presa spaniolă l-a catalogat drept „culmea absurdităţii”. Dar pentru cei care au urmărit ascensiunea lui Richards performanţa a părut firească.

„Este cineva cu abilităţi foarte speciale, incredibile, este un tip talentat. Vorbim despre un neozeelandez care a câştigat mai multe campionate în limba engleză – cel puţin cinci dintre ele”, a precizat pentru Cadena Ser Benjamín Olaizola, care s-a clasat al doilea după Richards în turneul în limba spaniolă.

Nu a fost prima dată când abilităţile lui Richards în Scrabble au spart barierele lingvistice: în 2015, el a ţinut prima pagină a ziarelor când a câştigat campionatul mondial francofon fără să poată vorbi sau înţelege franceza. În schimb, a memorat întregul dicţionar francez Scrabble în nouă săptămâni. „Nu vorbeşte deloc franceza – a învăţat doar cuvintele. Nu ştie ce înseamnă, nu cred că va fi capabil să poarte o conversaţie în franceză”, a declarat prietena sa.

După aproape trei decenii de când participă la competiţii de Scrabble, Richards este considerat cel mai bun jucător din toate timpurile, unii punându-i abilităţile pe seama memoriei sale fotografice şi a capacităţii de a calcula rapid probabilităţile matematice.

Fiind foarte retras şi refuzând scurt interviurile, se ştiu foarte puţine lucruri despre viaţa sa personală, mai scrie The Guardian.

 
 

Urmărește-ne pe Google News