Tiziana Vaccaro vrea să vină în România. Vrea să vadă cum s-au adaptat femeile care au decis să revină în țară după ce au muncit câțiva ani în Italia. A căpătat dorința asta de a cunoaște după ce s-a împrietenit cu badantele, îngrijitoarele de la ea de pe scară. Vecinele ei sunt din Ucraina, dar împărtășesc aceeași poveste dureroasă: familii lăsate acasă, copii care le așteaptă cu dor.

„Proiectul meu se va numi „Sindromul Italia”, va fi un spectacol de teatru. S-a născut după ce mi-am cunoscut câteva vecine, doamne din Ucraina, care mi-au povestit despre viața lor, ce lucrează în Italia, ca badande sau femei în casă, dar și despre viața lor de acasă, în Ucraina. Pentru mine, aceste întâlniri au fost pline de emoție, m-au tulburat. Când am început proiectul, m-am gândit că vreau să studiez mai mult și am început să mă documentez pentru a înțelege fenomenul migrației feminine din Italia. Am descoperit că în Italia sunt un milion de badante venite din Europa de Est. Și empatia față de ele e un lucru care lipsește, și un alt motiv pentru care am decis să fac proiectul este și că prietenii mei, cunoștințele nu empatizează cu aceste femei fiindcă sunt străine. Nu le cunosc, ele au viața lor, ei a lor, „eu sunt acasă la mine”, fără să se gândească că viața lor poate fi și a lor, a mamei, a bunicii, a prietenei lor”, explică tânără actriță, care vrea să pună în scenă Sindromul Italia.

Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență
Recomandări
Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență

„Nu se vorbește suficient de badante”

A început deja să se documenteze cu privire la aceste femei. Așa a aflat că Italia are un milion de îngrijitoare, majoritatea femei din Europa de Est. A făcut interviuri cu românce și a aflat viața lor de aici, cât de grea a fost adaptarea și mai ales, de ce au ales să plece din țară.

„Problema este că în Italia nimeni nu știe ce este Sindromul Italia. Nimeni nu știe ce e. Și când le spun cunoștințelor, colegilor, regizori, actori, că voi face un spectacol despre Sindromul Italia, ei zic, da, despre criza italiană. Nu! Asta m-a făcut să gândesc mai mult la a aprofunda acest fenomen și să fac mai multe spectacole despre femeile care lucrează ca îngrijitoare. Și încet-încet a început să se vorbească despre munca ilegală, la negru, nerecunoscută. Dar nu se vorbește și despre femeile care vin din Europa de Est, ce se întâmplă înainte ca ele să vină în Italia și ce se întâmplă după, când decid să se întoarcă în țările lor, la fii lor”, spune Tiziana.

Actrița care vrea să pună în scenă Sindromul Italia. Tiziana Vaccaro, pe scenăIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cum îngroapă România dosarele lagărelor de copii din comunism. Justiția refuză anchetarea infamului program ceaușist de „optimizare socială”
Recomandări
Cum îngroapă România dosarele lagărelor de copii din comunism. Justiția refuză anchetarea infamului program ceaușist de „optimizare socială”

Aceste femei sunt angajate, primite în casă, puse la muncă, dar foarte rar întrebate și cine sunt ele de fapt. Rămân niște anonime, niște străine. Niște străine care umflă statisticile cu fiecare an. 12 milioane de europeni au avut angajate femei în casă sau îngrijitoare la negru, arată ultimul studiu al Federației Internaționale pentru Munca Individuală.


Credem că autoritățile ar trebui să lanseze o campanie de informare cu privire la riscurile și beneficiile muncii în străinătate, mai ales când aceasta implică minori rămași singuri acasă și să gândească politici publice sociale pentru sprijinirea acestor familii despărțite din cauza sărăciei. Vă invităm să urmăriți Campania „Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mama, începută în 4 iunie, numai pe Libertatea.ro.

Am lansat un scurt ghid pentru părinții plecați, cei rămași acasă și pentru copii, coordonat de psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc. Autorități și societatea civilă vor dezbate în fiecare zi, din platoul Libertatea, problematica migrației și cum ne afectează ea pe toți. Și veți putea vedea și citi poveștile emoționante ale unor familii care au avut curajul să plece peste hotare, unii s-au întors, alții și-au luat familiile acolo, alții încă trăiesc despărțiți, dar și ale unor copii care trăiesc cu bunici sau alte rude, ale unor oameni mari care povestesc cum a fost să trăiască fără părinți. Am filmat în cele mai afectate zone, în Iași și Suceava, dar și în Milano, zonă din Italia unde sunt în jur de 150.000 de români. Cel puțin oficial.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
Știrileprotv.ro
Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
S-a aflat! Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Viva.ro
S-a aflat! Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Se construiește unul dintre cele mai așteptate drumuri din România. Va fi cea mai importantă autostradă din istoria noastră
FANATIK.RO
Se construiește unul dintre cele mai așteptate drumuri din România. Va fi cea mai importantă autostradă din istoria noastră
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
GSP.RO
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
Anunț oficial pentru toți proprietarii de terenuri. Noua obligație va fi valabilă minimum 7 ani
FANATIK.RO
Anunț oficial pentru toți proprietarii de terenuri. Noua obligație va fi valabilă minimum 7 ani
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Toată țara este în CRIZĂ MARE de bani cash. NU SE MAI POT RETRAGE bani de la bancomate
Financiarul.ro
Toată țara este în CRIZĂ MARE de bani cash. NU SE MAI POT RETRAGE bani de la bancomate
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Observatornews.ro
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Horoscop 9 octombrie 2024. Capricornii ar fi bine să rețină că perioada următoare ar putea fi ceva mai complicată în sfera sănătății
HOROSCOP
Horoscop 9 octombrie 2024. Capricornii ar fi bine să rețină că perioada următoare ar putea fi ceva mai complicată în sfera sănătății

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI