Ministrul Justiției, Tudorel Toader, dă speranțe angajaților din sistemul penitenciar din România. Prezent, luni, la Penitenciarul Vaslui pentru a vedea la fața locului situația reclamată de către salariații instituției, respectiv subsimensionarea schemei de personal, Toader a declarat că are în vedere un pachet întreg de măsuri pentru rezolvarea problemelor.

„Avem multe măsuri pe care vrem să le luăm. Este foarte posibil ca săptămână aceasta să intre în guvern un proiect de hotărâre prin care să  suplimentăm schema de personal cu 1.000 de locuri. Mai pregătim un proiect de act normativ, că o fi ordonanță sau lege, eu cred că va fi o ordonanță de urgență, prin care o să asigurăm temeiul legal pentru plata orelor suplimentare din sistemul penitenciar”, a declarat, luni, pentru Libertatea Tudorel Tudor.

Ministrul Justiției a spus că va merge la CEDO cu un întreg set de măsuri pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.

„Eu întotdeauna am spus și am convingerea faptului că o singură măsură nu rezolvă totul. Trebuie un set de măsuri. Noi le-am pregătit și mă voi prezenta la Curtea Europeană, CEDO, unse vom prezenta setul de măsuri și eu îmi exprim convingerea că într-un termen mediu, dacă nu scurt, vom rezolva problema din penitenciare. Dinamica populației din penitenciare este în scădere, în sensul că numărul celor care ies este mai mare decât al celor care intră, din păcate. Asta nu înseamnă că vom sta să așteptăm descreșterea să se rezolve pe cale naturală. Luăm măsuri și rezolvăm noi”, a conchis ministrul Justiției.

Citește și: „Români până la moarte”, serial Libertatea.ro. Umilință și corpuri care zac în morgile din Spania și Italia

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI