Deşi nu există o statistică oficială, cele mai multe cazuri s-au înregistrat în comunele Brăduţ şi Vâlcele. “Noi, din 4.600 de locuitori, avem 3.500 de romi, iar în această comunitate oamenii trăiesc într-o sărăcie lucie. În prezent, avem 40 de copii bolnavi, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani”, a declarat, pentru Libertatea, Kovacs Laszlo, primarul comunei Vâlcele. Edilul a mai precizat că persoanele contaminate vor sta şase săptămâni în carantină. Cel mai greu este pentru profesori şi elevi, care, de teamă să nu se îmbolnăvească şi ei, au îmbrăcat clanţele în bandaje pe care le stropesc după fiecare oră cu spirt, iar la cursuri poartă mănuşi chirurgicale. “Suntem atenţi în permanenţă la copii să nu roadă creioanele, pentru că le schimbă între ei şi pot răspândi boala”, ne-a declarat Irma, profesoară la una din şcolile atinse de “boala mâinilor murdare”. Denumirea din popor a acestei maladii e dată tocmai de faptul că răspândirea ei se face cel mai frecvent din pricina consumării alimentelor nespălate.
Forma severă poate duce la deces
“Hepatita A se dezvoltă cel mai bine în comunităţi închise, precum grădiniţe, creşe sau şcoli. Părinţii trebuie să îi înveţe pe cei mici să se spele pe mâini de fiecare dată după ce folosesc toaleta, pentru că transmiterea se face pe cale fecal-orală, iar virusul îl luăm de pe mâini şi îl ducem la gură”, ne-a declarat Laurenţiu Luca, directorul clinicii PULS. Formele uşoare au ca sindrom inapetenţa, greaţa, somnolenţa, starea de oboseală, dureri în partea dreaptă (în zona ficatului). Formele icterice se manifetă prin coloraţia galbenă a pielii sau a ochilor, iar cele severe, care pot duce la deces, prin vărsături şi diaree. Toamna e sezonul cu temperaturi optime la care virusul supravieţuieşte cel mai mult.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI