Potrivit meteorologilor, în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 și 35 de grade Celsius și local va fi caniculă.

În aceste zone, „disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități”, mai precizează ANM.

De asemenea, „local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius”, avertizează meteorologii.

Codul galben de caniculă este valabil marți, 18 iunie. Foto: meteoromania.ro.

Caniculă în toată țara

Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. Nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea continentală se vor afla sub cod galben de caniculă.

În aceste zone, maximele termice vor fi cuprinse între 32 și 35 de grade Celsius și local va fi caniculă, iar, în timpul nopții, temperaturile vor fi în jurul valorii de 20 de grade Celsius.

În același timp, miercuri, se vor afla sub cod portocaliu Banatul, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde maximele termice vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade Celsius, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar noaptea va fi tropicală.

Meteorologii mai precizează că valul de căldură se va menține și în zilele viitoare în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic va fi în continuare ridicat.

Atenționările cod portocaliu și galben de caniculă sunt valabile miercuri, 19 iunie. Foto: meteoromania.ro

Cum va fi vremea în București

ANM a emis și o prognoză specială pentru Capitală, valabilă în perioada 18 iunie, ora 10.00 – 20 iunie, ora 10.00.

În prima zi a intervalului, vremea va fi caniculară după-amiaza, temperatura maximă fiind de 33…35 de grade Celsius, iar cea minimă de 17…20 de grade Celsius. Spre seară vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice.

Vreme va deveni și mai caldă miercuri, când valorile termice vor ajunge până la 35… 36 de grade Celsius, în timp ce minimele vor fi de 17… 21 de grade Celsius.

Citește și: Cum te protejezi de caniculă. Sfaturi utile pentru o vară răcoroasă

 
 

Urmărește-ne pe Google News