Potrivit un comunicat al Parchetului General, procurorul general a dispus începerea unui control la Parchetul Judecătoriei Caracal cu privire la respectarea dispozițiilor privind primirea, înregistrarea, repartizarea și continuitatea în soluționarea lucrărilor și dosarelor penale.
Controlul va fi făcut de către procurori ai Serviciului de Îndrumare și Control, se va desfășura începând de la 1 august și vizează „stadiul cercetărilor și a modalității de exercitare a supravegherii în cauzele aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală, vizând infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, soluționate în perioada 01 ianuarie 2018 – 31 iulie 2019”.
Vor fi verificate, de asemenea, cauzele mai vechi de un an de la prima sesizare aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală.
Parchetul General precizează că demersul este urmare a solicitării din 26 iulie a ministrului Justiției „de a dispune verificări imediate pentru a se stabili modul de derulare a anchetei în cazul criminalului din județul Olt, a rezultatului controlului Serviciului de Îndrumare și Control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal și D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Craiova având ca obiectiv verificarea aspectelor semnalate în mass-media la data de 26.07.2019, referitoare la dispariția elevei Alexandra Mihaela Măceșanu, urmată de uciderea acesteia”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro