ComenteazăLászló Tökés a cerut, de Ziua Naţională a României, autonomia secuilor!
Europarlamentarul László Tökés a trimis de Ziua Naţională a României o scrisoare în care cere autorităţilor de la Bucureşti să declare autonomia Ţinutului Secuiesc! „În urmă cu 91 de ani, încălcând principiul wilsonian al autodeterminării, fără să se consulte populaţia – maghiară – implicată, Transilvania şi alte regiuni ale Ungariei au fost rupte de ţara mamă. Dacă teritoriile ni s-au luat, măcar să ni se asigure pe aceste teritorii drepturile minoritare şi autonomia naţională, aşa cum prevede chiar şi Proclamaţia de la Alba Iulia din 1918!”, arată vicepreşedintele Parlamentului European în scrisoare.
Uite cum i-am răspuns!
Nu există zi lăsată de la Dumnezeu fără ca László Tökés să nu ceară câte ceva de la lume. Nu există. Aer, apă, de cele mai multe ori pământ, abţibilduri, un tub de şampon, hârtie igienică, o bucată de funie, puţin săpun, o sticlă goală, medicamente compensate, orice, oricum, de la oricine, dar mai ales de la români, László Tökés cere. În ultimii 21 de ani însă, cere şi „bătaie”. Ultima pretenţie a fostului pastor reformat de lege şi de datini şterge praful de pe cuvântul „impertinenţă”:”Dacă teritoriile ni s-au luat, măcar să ni se asigure pe aceste teritorii drepturile minoritare şi autonomia naţională”. Cere şi ţi se va da, spunea Iisus. Mai cere mult şi ţi se va da, spunem noi, de n-ai să mai poţi duce.
Pentru că tocmai am sărbătorit Ziua Naţională a României, nu vrem ca László Tökés, omul care cere mereu câte ceva, aidoma unui cerşetor la porţile închise ale istoriei, să plece iar cu sacoşa goală din casele noastre şi din ţara noastră, foarte rar a lui, şi atunci doar în ziua de salariu. Aşa că, la ceas aniversar pentru noi şi blestemat pentru el, la ceasul adevărului, adică, îi oferim spre lectură, o dată în plus, mărturia sinceră şi cutremurătoare a lui Edith, fosta sa soţie, extrasă din solicitarea de divorţ depusă de sărmana femeie, după 25 de ani de căsnicie, la Judecătoria Oradea, în 28 martie 2010, preluată ulterior, într-un singur gând, de presa română şi maghiară: „M-a terorizat şi traumatizat psihic, m-a înşelat cu multe femei, cu care a avut nenumărate aventuri. (…) S-a ajuns la absurditatea să comunice cu mine şi cu copiii prin intermediul scrisorilor pe care ni le trimitea în mod oficial, circa 200 de scrisori, şi al unui jurnal în care ne adresa întrebările la care aştepta răspuns. Eram obligaţi să menţionăm fiecare cheltuială pe care am avut-o, cu bonul ataşat: lapte, fructe, curent etc”.
Aşadar, atât timp cât tu, dragă László , crezi că familia ta te înşela cu patru felii de parizer dimineaţa, trei chiftele şi jumătate la prânz şi doi biscuiţi pe seară, başca eugenia muşcată din partea cu cremă, în zilele cu soţ, rămân prea puţine de spus. Un om care cere mereu, dar care nu ştie să-şi ceară iertare familiei sau ţării care- l acceptă e un mare zero. În traducere liberă, nu există. Sau, dacă există, nu contează.
P.S. Dacă tot îţi pui întrebări de drum lung şi de grija altuia, da, aşa e, Transilvania este a noastră!