de Cătălin Tolontan 

Pe 4 noiembrie 2008, în noaptea în care Barack Obama a devenit preşedinte al Statelor Unite, contracandidatul său John McCain a rostit discursul de recunoaştere a înfrângerii.

Când McCain i-a pronunţat numele preşedintelui ales, suporterii lui au început să huiduie.

Senatorul de Arizona a ridicat mâinile, cu palmele desfăcute în lumina albă a scenei, de-a stânga şi de-a dreapta. A spus, politicos şi ferm: „Nu, nu, vă rog!”.

Tolontan, la moartea unui politician adevărat, John McCain: "Chiar când nu votezi, să știi că votezi! Pentru că dacă eu votez și tu  nu, votul meu se pune dublu!"

Momentul în care John McCain își liniștește susținătorii, în 2008 Foto: EPA

Apoi, republicanul a elogiat patriotismul şi meritele democratului care l-a învins.

Mâinile acelea, pe care John McCain nu le putea ridica dincolo de nivelul umerilor, urmă a torturilor prizonieratului din Vietnam, au desenat hotarul invizibil al decenţei în politică.

Astăzi, John McCain nu mai e. Însă, aşa cum spunem des şi risipim adesea, moştenirea sa durează aici, cu noi.

81 de ani a avut John McCain când a murit ieri, în casa sa din Cornville, Arizona.

În 2000, când a candidat prima oară pentru Casa Albă, în alegerile republicane, revista Rolling Stones a avut ideea de a-l trimite pe scriitorul David Foster Wallace o săptămână în campania lui McCain.

Articolul lui Wallace, reluat în formă integrală în cartea „Care-i treaba cu homarul”, apărută la noi la editura Black Button Books, este o capodoperă a ceea ce înseamnă politica.

90 de pagini despre nevoia de implicare.

Aflată în decădere, politica a ajuns o chestie de care, scrie Wallace, se interesează membrii de partid, funcţionarii de stat, câţiva activişti „din statele unde cel mai popular sport e pokerul pe calculator” şi „toţi cei cărora le pasă”.

„Toţi cei cărora le pasă!”

Încă din 2000, John McCain şi-a propus să-i inspire şi să-i energizeze pe tinerii dezgustaţi şi înstrăinaţi de politică.

Cu autoritatea morală a celui care refuzase eliberarea ca prizonier de război, „conform Codului Armatei Americane, prizonierii de război se eliberează în ordinea capturării”, el a rămas încă patru ani într-o celulă în Hanoi, McCain le explica tuturor cât de importantă este participarea, cât de necesar este votul.

„Chiar şi când nu votezi, tu votezi!”, îşi aminteşte scriitorul care l-a însoţit în campanie. „Pentru că, dacă eu votez şi tu nu votezi, atunci votul meu se pune dublu”.

John McCain le explica tuturor puştilor pe care-i întâlnea că, deşi se plâng de greaţa tinerei generaţii pentru politică, vechilor politicieni le convine neimplicarea unor forţe proaspete, unor noi generaţii de votanţi şi de cetăţeni.

Cinismul şi mitul că „oricum, nimic nu se poate schimba!”, atât de prezente şi în România, fac, de fapt, un serviciu imens celor care au interesul ca lucrurile să curgă la fel.

De ce îi avantajează? Pentru că fiecare vot nedat este, de fapt, un vot pentru establishment.

Atâta vreme cât votează puţini oameni, sistemul câştigă, le amintea McCain oamenilor de rând. Votează aparatul de partid, apropiaţii, iar  consecinţa e că, prin rotaţie, câştigă aceiaşi candidaţi, se impun aceleaşi idei.

Urmărindu-l pe John McCain, David Foster Wallace scrie această pagină despre ce înseamnă nu doar un politician autentic, ci un veritabil lider, în orice domeniu.

„Un adevărat lider nu este pur şi simplu cineva care are idei cu care eşti de acord, nici cineva despre care se întâmplă să crezi că e băiat bun. Un adevărat lider este cineva care, prin propria forţă, charismă şi exemplu, este capabil să inspire oamenii.

Un adevărat lider poate cumva să ne determine să facem anumite lucruri, pe care înăuntrul nostru le considerăm bune şi pe care ne dorim să fim în stare să le facem, dar de obicei nu reuşim să le facem singuri. Este o însuşire misterioasă, greu de definit, însă mereu o recunoaştem atunci când o vedem, chiar şi când suntem copii.

Probabil că vă amintiţi s-o fi văzut la anumiţi  antrenori sau profesori minunaţi.

Adevărata autoritate a unui lider este puterea pe care i-o oferi voluntar, şi-i oferi această autoritate nu resemnat sau ranchiunos, ci cu bucurie, e ceea ce trebuie.

Îţi place aproape întotdeauna cum te face să te simţi un lider adevărat, cum te trezeşti muncind mai mult şi  forţându-ţi limitele şi gândind în feluri în care nu ai fi capabil să gândeşti dacă nu ar exista această persoană pe care s-o respecţi şi în care să crezi şi căreia vrei să-i faci pe plac.

Cu alte cuvinte, un lider adevărat este cineva care ne poate ajuta să ne depăşim limitările propriilor comodităţi”.

În acea campanie electorală, pierdut ca un element exotic printre sute de alţi jurnalişti politici, David Foster Wallace n-a schimbat nici măcar o singură propoziţie cu John McCain.

Ultimele cuvinte ale articolului său au fost: „Încearcă să rămâi treaz!”.


Citește și:

Mesaje transmise de politicieni după decesul lui John McCain. Ce au scris Trump, Obama sau familia Clinton

Google News Urmărește-ne pe Google News