Legendarul cântăreţ galez Tom Jones, care va împlini mâine, 7 iunie, 80 de ani, refuză ideea de a se retrage din activitatea muzicală şi este convins că va lansa în curând o nouă piesă de mare succes.
„Oamenii mă cunosc pentru că am lansat piese precum Sex Bomb, Delilah şi altele. Nu că n-aş face-o din nou, as putea lansa o nouă piesă de mare succes precum Sex Bomb, nu se ştie niciodată, nu exclud această posibilitate”, a declarat Tom Jones pentru BBC Radio 2, potrivit Agerpres.
„Vreau să continui să cânt pentru încă mulţi ani de-acum înainte. Ştiu că timpul care-mi rămâne la dispoziţie e tot mai scurt, din cauza vârstei mele, dar nu pot să ştiu cât este de scurt. Dumnezeu a fost foarte bun cu mine”, a adăugat artistul galez.
„Acum am mai multă grijă de vocea mea decât aveam atunci când eram mai tânăr. Trebuie să beau multă apă şi să nu fumez prea multe trabucuri”, a mai spus el.
Decorat de regina Marii Britanii în 2006
Sir Tom Jones, care a fost decorat în 2006 de regina Elizabeth a Marii Britanii, a devenit celebru la mijlocul anilor ’60 pentru vocea sa şi pentru interpretarea exuberantă a melodiilor, purtând pantaloni strâmți și bluze cu gulere largi, în stilul modern al acelor ani.
It’s Not Unusual, Green Green Grass of Home, Delilah şi She’s A Lady sunt printre cele mai importante melodii interpretate de Tom Jones, care a vândut peste o sută de milioane de discuri de-a lungul carierei.